San Francisco, Jakarta, New Orleans sau Singapore ar putea dispărea în următoarele decenii. Calota glaciară din Groenlanda “se descompune” cu o rapiditate nemaîntâlnită
Singapore
Un cercetător de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie a avertizat că ''descompunerea'' calotei glaciare din Groenlanda riscă să conducă la creşterea nivelului mărilor şi oceanelor şi ameninţă aşezările costiere ale lumii.
Peter Wadhams, profesor de fizica oceanelor şi directorul ''Polar Ocean Physics Group'' din cadrul Universităţii Cambridge, a declarat că a observat el însuşi schimbările drastice ale mediului din Arctica, scrie Press Association, preluată de Agerpres.
Cercetătorul în vârstă de 71 de ani, care a condus 55 de expediţii în regiunea arctică de-al lungul întregii cariere, a comparat cantitatea de apă scursă în urma topirii gheţii arctice cu ''cascada Niagara''.
Wadhams a declarat pentru Press Association din Kangerlussuaq, în sud-vestul Groenlandei, că în această zonă s-au produs ''schimbări importante'' de la ultima sa vizită, în urmă cu cinci ani.
''Rata de pierdere a gheţii este cu certitudine mult mai rapidă în prezent în comparaţie orice alt moment anterior'', a spus el.
''Rata de creştere a nivelului global al mărilor... este în totalitate dependent acum de pierderea din calota glaciară din Groenlanda, destul de rapidă'', a adăugat specialistul.
''Prima oară când am fost aici, acum 30 de ani, nu exista o topire a calotei glaciare din Groenlanda, nici măcar vara'', a adăugat el.
Profesorul, care a vizitat pentru prima oară regiunea arctică în 1969, a declarat că fenomenul de topire a gheţii s-a mutat de la extremităţile situate la altitudini joase ale calotei glaciare din Groenlanda la zone din centrul acesteia.
''Se scurge precum cascada Niagara, prin orificii de pe tot cuprinsul suprafaţei calotei glaciare'', a explicat Wadhams.
Comentariile sale vin după o perioadă cu temperaturi maxime care au doborât recorduri în mai multe zone ale lumii în ultimele luni.
Specialiștii avertizează că orașe costiere precum San Francisco, New York, New Orleans, Jakarta, Singapore și alte metropole din China sau India sunt în pericolul de a se scufunda în deceniile următoare din cauza creșterii nivelului apei. De altfel, unele dintre ele au fost deja inundate, iar unele țări au decis deja strămutarea populației din zonele care se scufundă.
Conform Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), luna iulie 2019 a egalat, cel puţin, şi posibil a depăşit recordul pentru cea mai călduroasă lună din istorie. Estimarea vine după ce perioada precedentă a fost declarată cea mai călduroasă lună iunie din istoria înregistrărilor meteorologice.
În iulie, în Belgia, Germania, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie au fost doborâte recordurile naţionale de temperatură maximă.
Conform Centrului Naţional American pentru Zăpadă şi Gheaţă, pierderea întinderii de gheaţă din Arctica din prima jumătate a lunii iulie a egalat ratele înregistrate în 2012, anul cu cea mai redusă întindere de gheaţă marină arctică în luna septembrie din istoria înregistrărilor satelitare.
Profesorul Wadhams a declarat că în fiecare an dispar 300 de kilometri cubi de gheaţă din calota glaciară din Groenlanda. Dacă întreaga suprafaţă îngheţată din Groenlanda s-ar topi, nivelul mării ar creşte cu şapte metri, ceea ce ar conduce la inundarea majorităţii oraşelor din zonele costiere ale lumii, a avertizat profesorul.
''Este în descompunere şi se descompune destul de rapid'', a spus el despre calota glaciară arctică.
Secretarul general al OMM, Petteri Taalas, a declarat cu privire la condiţiile meteorologice globale actuale că situaţia ''nu este science fiction. Este realitatea schimbărilor climatice. Se întâmplă acum, iar în lipsa unor acţiuni climatice urgente lucrurile se vor agrava''.
''Este foarte trist'', a spus profesorul Wadhams. ''Nu veţi vedea niciodată lucrurile aşa cum le-am văzut eu când am fost tânăr'', a adăugat el.
Specialistul a susţinut că nu agreează soluţia eliminării dioxidului de carbon din atmosferă pentru a contracara topirea gheţii arctice, în locul reducerii emisiilor de carbon. ''Problema este că nimeni nu a sugerat vreun mod practic de a readuce gheaţa. Asta trebuie să facem, să răcorim întreaga planetă'', a adăugat el pentru Press Association.
Pe acelasi subiect: