Salariul minim în Spania crește cu 19%, în următorii patru ani. Cât va fi minimul pe economie în 2018
Madrid, Spania
Premierul Mariano Rajoy a semnat un acord cu reprezentanţii sindicatelor şi ai companiilor privind majorarea salariului minim în Spania cu 19% în următorii patru ani, transmite EFE, preluată de Agerpres.
Salariul minim în Spania va creşte cu 4% în 2018, la 736 de euro (872 de dolari) pe lună, de la 707 de euro în prezent. În 2019, salariul minim va fi majorat cu 5%, la 773 de euro, iar în 2020 cu 10%, la 850 de euro (1.000 de dolari).
Aceste măsuri vor fi implementate în cazul în care creşterea reală a economiei spaniole va fi peste 2,5%, iar numărul persoanelor care plătesc contribuţii sociale depăşeşte 450.000.
''Crearea de locuri de muncă este şi va continua să fie principalul obiectiv al Guvernului. Vrem ca redresarea economiei să se simtă în toate gospodăriile şi la toate salariile, în speciale la cele mai scăzute, şi de aceea vrem să majorăm salariul minim'', a afirmat Rajoy.
Din cauza crizei economice, nivelul salariului minim în Spania a fost îngheţat în perioada 2011 - 2015, iar în 2017 Guvernul a aprobat o majorare de 8%.
În România, salariul minim pe economie va crește la 1.900 lei, de la 1 ianuarie 2018.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS