Salariile pun frână în țara care are nevoie de peste 1,6 milioane de angajați. Motorul UE se prăbușește, după ce a scos Europa din criză
Euro, bani, pensii, Pilonul II
Salariile în Germania au crescut într-un ritm mai lent în primul trimestru din acest an, a anunţat Oficiul Federal de Statistică (Destatis), reflectând încetinirea celei mai mari economii europene.
În primele trei luni din acest an, salariile reale au urcat cu 1,2%, comparativ cu un avans de 1,4% şi de 1,6% în precedentele două trimestre. În perioada menţionată, rata inflaţiei s-a situat la 1,4%.
"Pe fondul recentei încetiniri a creşterii economiei şi a profiturilor companiilor, creşterea salariilor a fost mai redusă în primul trimestru din acest an comparativ cu precedentele trei luni", a afirmat Thore Schlaak, expert al pieţei forţei de muncă în cadrul Institutului economic DIW din Berlin.
Conform Destatis, cele mai mari creşteri ale salariilor, de 5%, s-au înregistrat în sectoarele: imobiliar, informare şi comunicare, în timp ce în domeniul artei, al recreaţiei şi divertismentului creşterea a fost peste medie, de 4,3%.
În sectorul industrial, 3,9 milioane de angajaţi au obţinut recent creşterea salariilor cu 4% în 2018 şi în 2019, precum şi posibilitatea unui program de muncă mai flexibil.
Germania, cea mai mare economie europeană, are în prezent are un deficit de aproximativ 1,6 milioane de angajaţi calificaţi, iar oamenii de afaceri sunt extrem de îngrijoraţi de lipsa forţei calificate de muncă.
Conform celor mai recente date ale Institutului pentru Cercetarea Forţei de Muncă (IAB), numărul locurilor de muncă vacante în Germania a atins un nivel record în ultima perioadă.
În aprilie, Guvernul Germaniei a redus la jumătate estimarea privind avansul celei mai mari economii europene în 2019, reflectând încetinirea din ce în ce mai accentuată din industrie, care afectează exporturile.
Executivul de la Berlin se aşteaptă la o expansiune a economiei de 0,5% anul acesta. În ianuarie, autorităţile au înrăutăţit la 1% prognoza de creştere, de la un avans de 1,8% previzionat anterior.
Pentru anul viitor, Guvernul estimează o redresare a creşterii, până la 1,5%.
Germania a fost mult timp motorul economic al zonei euro, însă, la finele anului trecut, a evitat la limită intrarea în recesiune şi, pe ansamblul anului 2018, a înregistrat cel mai slab ritm de creştere din ultimii cinci ani.
Analiştii apreciază că avântul PIB-ului Germaniei încetineşte, deoarece exportatorii sunt afectaţi de cererea globală mai slabă, disputele comerciale dintre SUA şi China şi Brexit. Aceste riscuri externe sunt parţial compensate de majorarea cheltuielilor de consum, sprijinite de piaţa solidă a forţei de muncă şi de ratele scăzute ale dobânzilor.
Pe acelasi subiect: