S&P: Acordul de la Bruxelles este insuficient. Zona euro are nevoie de un nou soc financiar
Economistul sef al Standard&Poor’s, Jean-Michel Six, a averizat luni ca timpul pentru rezolvarea crizei datoriilor suverane din zona euro se apropie de sfarsit, iar regiunea ar putea avea nevoie de un nou soc financiar pentru a se pune in miscare, transmite Reuters, preluata de Mediafax.
Six a aratat la o conferinta de afaceri din Tel Aviv ca acordul liderilor Uniunii Europene de saptamana trecuta privind integrarea fiscala este un important pas inainte, dar insuficient.
S&P a avertizat saptamana trecuta ca ar putea retrograda ratingurile a 15 tari din zona euro, dintre care sase care au calificativul maxim "AAA".
Agentia are nevoie de obicei de trei luni pentru a lua o astfel de masura, dar a anuntat ca in acest caz ar putea actiona mai repede.
"Probabil este nevoie de un nou soc inainte ca toata lumea din zona euro sa citeasca aceeasi pagina, de exemplu ca o banca mare din Germania sa aiba dificultati reale pe piata, ceea de este o posibilitate reala pe termen scurt", a afirmat Six.
Astfel, va fi recunoscut faptul ca "toata lumea este in aceeasi barca si chiar si institutiile bancare din Germania pot fi afectate", a adaugat el.
Statele UE, cu exceptia Marii Britanii, au convenit vineri sa continue si sa aprofundeze integrarea europeana.
Pe pietele financiare exista insa incertitudini cu privire la necesitatea unor alte masuri decisive pentru rezolvarea crizei care a inceput in Grecia si s-a extins in Portugalia, Irlanda, Italia si Spania, iar acum ameninta Franta si chiar si Germania.
Six a aratat ca avertismentul S&P privind posibila retrogradare a ratingurilor statelor din zona euro a avut rolul sa dea un semnal puternic ca acestea sunt expuse anul viitor unor riscuri majore de recesiune si de criza a creditelor.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS