Rusii isi scot averile din tara, de teama unei prabusiri a economiei. Iesirile de capital au depasit 50 mld. dolari, cel mai ridicat nivel dupa colapsul Lehman Brothers, din 2008
Iesirile de capital din Rusia au crescut de aproape trei ori in primul trimestru din acest an, fata de trimestrul anterior, la 50,6 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel inregistrat dupa ultimele trei luni din 2008, cand colapsul Lehman Brothers a declansat criza financiara globala.
In trimestrul al patrulea din 2013, iesirile nete de capital din Rusia s-au situat la 17,8 miliarde de dolari, arata date publicate de banca centrala de la Moscova si citate de Bloomberg.
Pe ansamblul anului trecut, Rusia a inregistrat iesiri nete de capital de 59,6 miliarde de dolari, in timp ce in ultimul trimestru din 2008 s-au situat la 132,1 miliarde de dolari.
Actiunile de pe piata de capital de la Moscova au cea mai slaba evolutie la nivel global in acest an, cu un declin de peste 10%.
Piata financiara si increderea investitorilor au fost afectate dupa ce presedintele rus Vladimir Putin a anexat Crimeea, iar SUA si UE au raspuns prin introducerea de sanctiuni, care au afectat economia Rusiei, aflata deja pe un trend de incetinire.
Autoritatile de la Moscova au luat in calcul iesiri nete de capital de circa 70 de miliarde de dolari pentru primul trimestru.
Economia s-ar putea contracta in acest an, daca iesirile de capital ar atinge 150 de miliarde de dolari, a avertizat ministrul Economiei, Alexei Uliukaiev. Rusia estimeaza o crestere economica de 0,5-1,1% pentru 2014.
Pe acelasi subiect: