Previziunile lui Dr. Doom. Ce se va intampla cu Grecia dupa alegeri
Alegerile anticipate din Grecia vor fi castigate de Coalitia Stangii Radicale (Syriza), formatiune care nu se va intelege cu reprezentantii creditorilor internationali, iar Grecia va ajunge in incetare de plati si va iesi din zona euro, a afirmat, marti, economistul Nouriel Roubini.
"Noile alegeri din Grecia vor conduce la victoria Syriza si la un curs de coliziune cu Troica (formata din reprezentantii FMI, UE si BCE, n.r.), iar aceasta la default si iesirea din zona euro", a afirmat Roubini, cunoscut si ca Dr. Doom, intr-o postare pe Twitter, la scurt timp dupa anuntul ca vor organizate noi alegeri anticipate, scrie Mediafax.
Purtatorul de cuvant al Presedintiei elene a anuntat marti ca Grecia va organiza noi alegeri anticipate, dat fiind ca liderii principalelor formatiuni politice nu au ajuns la un acord pentru formarea guvernului.
Partidele din Grecia nu au reusit sa se puna de acord asupra formarii unui guvern, dupa ce in alegerile de la inceputul lunii mai formatiunile care au sustinut programele de austeritate au avut rezultate foarte slabe.
Coalitia Stangii Radicale este favorita in sondaje, dupa ce la alegerile parlamentare a obtinut al doilea scor (de aproape 17%), devansand Noua Democratie (aproape 19%).
Citeste si:
Lovitura pentru Apple de unse se aspteta mai putin. Cine lanseaza smartphone-ul low-cost FOTO