Rezultatele alegerilor din Marea Britanie. Victorie uriașă pentru partidul pro-Brexit
Victorie uriaşă a conservatorilor la alegerile parlamentare din Marea Britanie. Conform rezultatelor oficiale apărute vineri dimineață, Boris Johnson a obținut o majoritate absolută în Parlamentul britanic.
Boris Johnson a obţinut majoritatea în Parlamentul britanic, partidul său conservator trecând pragul de 326 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, potrivit rezultatelor oficiale publicate vineri, relatează AFP.
După numărarea rezultatelor în 600 de circumscripţii electorale, conservatorii deţin 328 de locuri de deputaţi, ceea ce confirmă larga majoritate conservatoare obţinută şi deschide calea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie.
Mulţi dintre alegători, dar şi analiştii, dau vina pe Jeremy Corbyn pentru rezultatul dezastruos al Partidului Laburist.
Liberal-democraţii şi naţionaliştii scoţieni, ambele formațiuni anti-Brexit, au obţinut scoruri mai bune. Dar nu pot forma o majoritate care să împiedice ieşirea Regatului din Uniune.
Partidul Brexit nu a obţinut niciun mandat, după cum arată datele până acum.
Boris Johnson a primit undă verde pentru realizarea Brexit
Rezultatele exit-poll-ului, făcute publice imediat după închiderea urnelor în Regat, au dat Partidul Conservator condus de actualul premier drept câstigător fără drept de apel, cu un număr aproape dublu de mandate față de următorii clasați, laburiștii.
Susținător conservator: „Sunt foarte mulţumit, însă acesta este doar un exit-poll, trebuie că aceste rezultate să se transforme în realitate.”
Susținător conservator: „Poporul britanic a votat în 2016 ieşirea din Uniunea Europeană, ar fi trebuit să facem asta atunci, nu am făcut-o, şi e timpul să încheiem cu toată această incertitudine.”
Keith Schofield, susținător conservator: „Această majoritate e minunată, (Boris Johnson, n.r.) poate să le spună liderilor UE “Uite, vreau să ieşim fără acord, dacă ne faceţi probleme vom ieşi fără niciun acord.” Nu avem nevoie de acord, UE ne consideră nişte fraieri.”
În tabăra laburiștilor, rezultatul a provocat un șoc.
Rachel Rollinson, susținător al Partidului Laburist: „În acest moment mă simt devastată, şocată.”
Carl Cullanani, susținător Partidul Laburist: „E o înfrângere istorică pentru laburişti, e probabil cel mai slab rezultat din 1935 încoace. E o recunoaştere copleşitoare a planului lui Boris Johnson pentru ţara noastră.”
Laburistul Jeremy Corbyn a promis o „revoluție industrială verde” și miliarde de lire serviciilor publice, mai ales în domeniul sănătătii, care suferă după anii de austeritate conservatoare. De asemenea, s-a angajat să negocieze un acord mai bun pentru Brexit și vorbea despre un nou referendum.
Tim Bale, profesor de politică, Universitatea Queen Mary din Londra: „E perceput drept slab, indecis, nepatriot, prea blând cu terorismul și infracționalitatea, drept cineva care pur și simplu nu se poate decide în privința Brexitului. Iar toate astea sunt foarte nocive pentru laburiști.”
Cât despre Boris Johnson, a fost foarte activ în campanie: a făcut plăcintă și gogoși, a boxat, a jucat fotbal și a spulberat cu un buldozer un fals zid simbolizând „impasul” Brexitului.
Tony Travers, Professor in the School of Public Policy LSE: „Este un politician neobișnuit, în sensul că greșelile și slăbiciunile lui sunt percepute drept autenticitate. Am ascultat fascinat o femeie intervievată de un reporter TV. Întrebată dacă are încredere în Boris Johnson, ea a ras și a răspuns: “Nu am încredere în Johnson, dar îmi place de el.”.”
Sandra Peat, alegător al Democraților Liberali:„Sunt descurajată, resemnată. Cred în democraţie şi în voinţa poporului. Dar mi se pare că totul e atât de departe de voinţa poporului şi de nevoile lui. Nu mai e nimic clar.”
În cazul în care conservatorii se vor bucură de majoritate în Camera Comunelor, Boris Johnson rămâne premierul Marii Britanii, iar șansele că Regatul să iasă din Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020 - cu sau fără un acord - au crescut exponențial.
Boris Johnson salută „mandatul puternic” obţinut la alegeri pentru a realiza Brexitul
Premierul conservator Boris Johnson a salutat vineri faptul că a obţinut „un nou mandat puternic pentru a realiza Brexitul” în urma alegerilor legislative anticipate care au avut loc joi, relatează AFP.
În timp ce partidul său conservator este creditat cu o mare victorie de un sondaj la ieşirea de la urne, Boris Johnson a fost reales ca deputat al circumscripţiei Uxbridge şi South Ruislip, în marea suburbie a Londrei, cu un scor în creştere comparativ cu cel obţinut la alegerile anterioare din 2017.
Corbyn se declară „foarte dezamăgit” şi anunţă că nu îi va conduce pe laburişti la următoarele alegeri
Liderul Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn, a declarat vineri că este „foarte dezamăgit” de rezultatele alegerilor legislative anticipate care au avut loc joi în Regatul Unit, adăugând că nu va „conduce partidul la următoarele alegeri”.
Adresându-se după anunţarea realegerii sale în circumscripţia londomeză Islington North, Corbyn a precizat că doreşte ca partidul său să înceapă „să reflecteze asupra rezultatului alegerilor şi a viitorului politic”, în contextul în care laburiştii au suferit o înfrângere grea.
Franţa salută o „clarificare” pentru Brexit
Victoria clară a premierului Boris Johnson în alegerile legislative britanice, anunţată de sondajele efectuate la ieşirea de la urne, ar trebui să permită o „clarificare” privind Brexitul, a afirmat vineri secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin.
„Alegerile, dacă se confirmă rezultatele la ieşirea de la urne, ar trebui să permită deţinerea unei majorităţi clare în Parlament, ceea ce ne-a lipsit în Regatul Unit de câţiva ani”, a menţionat ea.
Parlamentul britanic urmează să se pronunţe asupra acordului negociat între Londra şi UE care prevede realizarea Brexitului la 31 ianuarie şi pe care Boris Johnson nu a reuşit să-l ratifice până acum.
„Aceste alegeri ar trebui să permită realinierea poporului britanic, a guvernului şi a parlamentului, care au fost disociaţi de prea mult timp”, a adăugat oficialul francez.
Donald Trump îl felicită pe Boris Johnson pentru victorie
„Felicitări lui Boris Johnson pentru victoria foarte bună! Marea Britanie și Statele Unite vor fi libere să încheie un acord comercial masiv după Brexit. Acest acord are potențialul să fie mult mai mare și mai profitabil decât ar fi putut fi făcut cel cu Uniunea Europeană”, a scris Trump pe Twitter, la puțin timp după anunțarea rezultatelor oficiale.
Mai multe despre:
#Brexit#Marea Britanie
Pe acelasi subiect: