Seful CE, acuzatii dure la adresa premierilor Italiei si Marii Britanii. Renzi cere Bruxelles-ului "respect": Eu nu merg in Europa sa spun "va rog, ascultati-ma". Eu nu cersesc
Premierul Matteo Renzi a cerut "respect" pentru Italia din partea Bruxelles-ului, in contextul tensiunilor cu noul presedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care se indoieste de sinceritatea acestuia, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
"Cer respect pentru Italia, trecutul si viitorul ei. Insist asupra respectului pe care tara il merita", a spus tanarul premier, in varsta de 39 de ani, intr-un mesaj pe Twitter.
Juncker i-a acuzat pe sefii de guvern britanic si italian ca-si mint cetatenii cu privire la negocierile bugetare in Europa.
"Nu mi-a placut modul in care unii premieri s-au comportat dupa summit", a declarat Juncke, in Parlamentul European, in timpul unei audieri privind rezultatele ultimei reuniuni a liderilor europeni.
"Am luat notite, si cand compar ce s-a spus in sala cu ce s-a spus in exterior, constat ca declaratiile nu coincid", a afirmat el.
"I-am spus lui Matteo Renzi ca nu sunt in fruntea unui grup de birocrati. Sunt presedintele Comisiei Europene, o institutie politica, si vreau ca premierii sa o respecte", a afirmat el.
Daca fostul presedinte al Comisiei Jose Manuel Barroso ar fi ascultat doar birocrati, atunci bugetul Italiei ar fi fost tratat intr-o maniera complet diferita", a spus Juncker, la cateva zile dupa decizia Bruxelles-ului de a nu respinge proiectul de buget francez si italian.
"Nu intentionez sa merg la Bruxelles pentru a da explicatii cu privire la ce trebuie sa fac, i-am spus despre asta lui Juncker", a reactionat Renzi. "Eu nu merg in Europa sa spun: va rog, ascultati-ma, eu nu cersesc", a adaugat el.
Juncker a criticat, de asemenea, modul in care David Cameron a prezentat opiniei publice britanice obligatia Londrei de a-si majora contributia la bugetul european cu 2,1 miliarde de euro, in urma cresterii PIB-ului Marii Britanii.
Summiturile europene "sunt facute pentru a solutiona problemele, nu pentru a le amplifica", a subliniat Juncker.