Referendumul privind apartenenta Marii Britanii la UE prinde contur. Conservatorii au pregatit deja un proiect
Partidul Conservator britanic a prezentat marti un proiect de lege privind organizarea controversatului referendum privind apartenenta Marii Britanii la UE, punandu-l intr-o situatie delicata pe premierul David Cameron, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
Intrebarea care ar urma sa apara pe buletinele de vot este, conform proiectului: "Credeti ca Marea Britanie trebuie sa ramana membra a Uniunii Europene?" Proiectul prevede ca referendumul sa fie organizat inainte de 31 decembrie 2017.
Nu a fost fixata nicio data pentru prezentarea proiectului in Parlament, dar documentul pare a fi sortit esecului, in contextul opozitiei exercitate de laburisti si de liberal-democrati.
Liberal-democratii au o pozitie clar eurofila si sunt membri ai coalitiei aflate la guvernare. Cameron spera ca proiectul va putea fi dezbatut in Parlament, incercand astfel sa dezamorseze riscul unei rebeliuni a conservatorilor eurosceptici.
Lideri din cadrul Partidului Conservator au indemnat, in ultima perioada, la o iesire, pur si simplu, din UE, iar doi ministri au declarat ca ei ar opta pentru o iesire din blocul european in cazul in care s-ar organiza un referendum imediat.
Euroscepticii sunt motivati de sondaje, care releva o crestere a nivelului dezaprobarii britanicilor fata de UE. Potrivit unei anchete publicate la 8 mai, 46% dintre britanici vor o iesire din Uniune. Alt sondaj, publicat luni, arata ca 35% dintre britanici se pronunta pentru organizarea imediata a unui referendum asupra UE. Insa doar 22% dintre ei se declara singuri ca vor vota pentru o ramanere in UE.
Pe acelasi subiect: