Qatarul vrea sa isi majoreze la peste 10% participatia la Deutsche Bank, cea mai mare banca de investitii din Europa
Deutsche Bank
Familia regala din Qatar a cerut autoritatii de reglementare a sectorului financiar din Germania, Bafin, aprobarea pentru majorarea participatiei detinute la Deutsche Bank la peste 10%, semn ca este interesata de un control mai mare asupra celei mai mari banci de investitii a Europei, au declarat persoane apropiate situatiei, ciate de Bloomberg.
Solicitarea a fost facuta in urma cu cateva luni, inainte de anuntul Deutsche Bank din martie ca va atrage capital de 8 miliarde de euro, au spus sursele.
Bafin analizeaza inca cererea, au precizat sursele, adaugand ca emiratul Qatar nu a luat o decizie finala daca sa isi creasca detinerea si in ce masura.
Reprezentantii Bafin si ai Deutsche Bank au refuzat sa comenteze, iar cei ai familiei regale din Qatar nu au putut fi contactati.
Grupul chinez HNA a devenit recent cel mai mare actionar al Deutsche Bank, dupa ce si-a majorat participatia la banca la aproape 10%.
Daca emiratul isi va mari detinerea peste pragul de 10%, cele doua grupuri ar avea in proprietate peste 20% din actiunile Deutsche Bank, rezultand o concentrare fara precedent a drepturilor de vot pentru banca germana.
Actiunile Deutsche Bank au crescut miercuri cu pana la 1,8% in urma informatiilor, la 17,65 euro pe unitate, fiind ulterior tranzactionate la 17,35 euro pe unitate, la bursa din Frankfurt.
Persoane apropiate situatiei au declarat in octombrie anul trecut ca familia regala din Qatar vrea sa isi mareasca participatia la Deutsche Bank pana la 25%.
Seicul Hamad Bin Jassim Bin Jabr Al Thani si fostul premier al Qatarului, seicul Hamad bin Khalifa Al Thani, detin impreuna o participatie de aproape 9% la Deutsche Bank, potrivit unor persoane apropiate situatiei. Cele mai recente documente depuse la bursa arata o detinere combinata a acestora de 6,1%.
Mai multe despre:
#Qatar#Deutsche Bank
Pe acelasi subiect: