Preţurile petrolului au urcat la cele mai ridicate niveluri din ultimele nouă luni, pe fondul negocierilor unui nou program de stimulare a economiei SUA
Sonde petrol
Preţurile petrolului au urcat, joi, la cele mai ridicate niveluri din ultimele nouă luni, traderii fiind optimişti în legătură cu progresele făcute de negocierile pentru noul program de stimulare a economiei americane şi soliditatea cererii din Asia, transmite Reuters.
În Statele Unite, congresmenii americani se apropie de un acord pentru noul program de ajutoare, de 900 de miliarde de dolari, pentru susţinerea americanilor şi a companiilor afectate de pandemia de coronavirus.
Dolarul a atins joi cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, în raport cu principalele valute, ceea ce susţine preţurile petrolului, pentru că acesta devine mai ieftin pentru cumpărătorii care deţin alte monede.
Cotaţia petrolului Brent a crescut joi la un maxim de 51,90 de dolari pe baril, iar preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) la un vârf al şedinţei de 48,59 dolari pe baril. Ambele contracte au atins cel mai ridicat nivel de la începutul lunii martie, potrivit News.ro.
Pe acelasi subiect: