Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 2,33%, S&P 500 cu 1,13%, iar Nasdaq Composite în timp ce Nasdaq Composite a scăzut cu 0,45%

Dow Jones Industrial Average a crescut cu peste 13% în ultimele două zile, susţinut de acordul dintre Casa Albă şi liderii Congresului pentru un uriaş pachet de stimulare pentru combaterea declinului economic provocat de pandemia de coronavirus, scrie News.ro.

Declinul indicelui Nasdaq Composite a fost determinat de evoluţia negativă a acţiunilor Facebook, Amazon Apple, Netflix şi Alphabet, compania mamă a Google.

Acţiunile s-ar retras în ultimele minute alte tranzacţiilor de la maximele atinse pe parcursul şedinţei în urma unei declaraţii a senatorului democrat Bernie Sanders, care a spus că este pregătit să blocheze proiectul de măsuri de stimulare până când vor fi incluse condiţii mai stricte pentru un fond de asistenţă corporativă de 500 de miliarde de dolari.

Pe parcursul şedinţei, indicele S&P 500 a crescut cu până la 5,1%, iar Dow Jones cu până la 6%.
Și acţiunile europene au închis din nou în creştere, miercuri, după o şedinţă tumultoasă, investitorii anticipând că vor fi luate noi măsuri de stimulare de către guverne, pentru atenuarea impactului economic al epidemiei de coronavirus, care nu dă semne de încetinire.

Indicele pan-European STOXX 600 a închis în urcare cu 3,1%, după ce în timpul tranzacţiilor a fluctuat între scădere şi o creştere de până la 5%. STOXX 600 este cu circa 28% sub un maxim record atins în februarie, în pofida creşterilor din ultimele două şedinţe.

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate de componentele pentru energie, călătorii şi turism, cele mai afectate de criză, cumpărătorii fiind atraşi de preţurile scăzute ale acţiunilor.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a urcat cu 1,79%, FTSE 100 al bursei din Londra cu 4,45%, iar CSC 40 al bursei din Paris cu 4,47%. Indicele FTSE MIB al bursei din Milano a crescut cu 1,74%, iar IBEX 35 al bursei din Madrid cu 3,35%.

Cu toate acestea, indicele referitor la volatilitatea acţiunilor din zona euro, .V2TX, a crescut la rândul său.

Încrederea investitorilor a fost susţinută de pachetul de măsuri de stimulare fiscală din SUA, de 2.000 de miliarde de dolari, pentru care Casa Albă şi Senatul au ajuns la un acord noaptea trecută. Acordul trebuie votat în Plen, iar apoi va merge în Camera Reprezentanţilor.

În plus, guvernele din Europa sunt aşteptate să intensifice măsurile de susţinere economică, parlametarii germani votând suspendarea unei prevederi din Constituţie care limitează datoria publică, pentru finanţarea unui pachet de măsuri de o amploare fără precedent.

Potrivit unei informaţii, Germania este deschisă şi la folosirea Mecanismului European de Stabilitate (ESM) pentru susţinerea economiilor afectate de coronavirus.

Acţiunile Air France-KLM, IAG, proprietarul British Airways, Ryanair şi EasyJet au avansat cu 4%-12%.

Datele firmei de analiză Refinitiv au arătat însă că aşteptările de profit pentru companiile europene s-au înrăutăţit semnificativ, pieţele anticipând un declin de 14,9% al profiturilor pentru companiile membre ale STOXX 600, în trimestrul al doilea.