Paradoxul celei mai mari economii a Europei. Are excedent bugetar echivalent cu 2,7% din PIB, dar se îndreaptă spre recesiune
Frankfurt, Germania
Economia Germaniei s-a contractat în trimestrul al doilea din cauza diminuării exporturilor, însă chiar şi aşa statul german a înregistrat un excedent bugetar de 45,3 miliarde dolari în prima jumătate a anului.
Germania a fost capabilă să profite de pe urma situaţiei favorabile de pe piaţa muncii graţie taxelor şi contribuţiilor sociale, a subliniat marţi Oficiul federal de statistică (Destatis), potrivit Agerpres.
Excedentul bugetar de 45,3 miliarde dolari înregistrat în primul semestru al acestui an este echivalent cu 2,7% din Produsul Intern Brut.
Excedentele bugetare înregistrate în mod frecvent de Germania au generat critici din partea statelor mai sărace care susţin că Germania ar putea să cheltuie mai mult şi să investească peste hotare. De asemenea, Germania este criticată de SUA pentru sumele insuficiente alocate pentru apărare, în pofida angajamentelor asumate în cadrul NATO.
De asemenea, marţi, Oficiul federal de statistică a confirmat o estimare preliminare conform căreia Produsul Intern Brut al Germaniei s-a contractat cu 0,1% în al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, după un avans de 0,4% în primele trei luni ale anului.
Destatis a explicat că exporturile au scăzut mai puternic decât importurile în al doilea trimestru, ceea ce a şters 0,5 puncte procentuale din avansul economiei. Investiţiile în construcţii au scăzut şi ele cu 1% în trimestrul al doilea.
Dacă economia Germaniei se va contracta şi în trimestrul al treilea, perioada iulie-septembrie, atunci prima economie europeană va intra în recesiune tehnică. Cu toate acestea, analiştii se aşteaptă la o recesiune modestă. Autorităţile de la Berlin mizează pe ansamblul acestui an pe o creştere economică de 0,5%, după un avans de 1,5% în 2018.
O serie de oficiali guvernamentali au lăsat să se înţeleagă că Berlinul ar putea adopte noi stimulente fiscale legate de un pachet de măsuri destinate protejării mediului, iar unii au sugerat că Guvernul german ar putea să asume noi datorii pentru a finanţa aceste măsuri.
Pe acelasi subiect: