Nou compromis pentru Grecia, dupa 11 ore de discutii. Zona euro acorda Atenei inca 10,3 mld. euro, pentru a evita falimentul
Ministrii de finante din zona euro au ajuns la un acord, miercuri dimineata, pentru a acorda o noua transa de imprumut de 10,3 miliarde de euro din planul de asistenta financiara destinat Greciei, in timp ce tara confruntata cu lipsa de numerar are nevoie de ajutor pentru a evita revenirea in pragul falimentului, informeaza Reuters, citand surse europene.
"Un acord a fost incheiat", a confirmat ministrul francez al finantelor Michel Sapin dupa o reuniune a reprezentantilor celor 19 tari din zona euro care a durat aproape unsprezece ore la Bruxelles, scrie Agerpres.
Detaliile acordului nu au fost disponibile imediat, dar el include progrese in chestiunea in special spinoasa de reducere a datoriilor pentru Grecia, noteaza DPA.
Fondul Monetar International (FMI), unul dintre creditorii Greciei, a insistat asupra relaxarii datoriei, dar abordarea este controversata cu guvernele din zona euro, cum ar fi Germania.
Atena si creditorii ei au negociat luni de zile reforme si masuri de reducere a costurilor, ce ar permite acordarea unei noi transe de imprumut din cadrul celui de-al treilea plan de salvare de 86 miliarde de euro, aprobat de Eurogrup in vara anului trecut.
In iulie, Grecia trebuie sa plateasca datorii de peste 3 miliarde de euro intr-o singura luna.
Printre altele, seful misiunii FMI in Grecia, Poul Thomsen, a confirmat miercuri dimineata participarea cruciala a Fondului Monetar International la al treilea plan de ajutor pentru Atena, dupa un acord asupra datoriei Greciei, noteaza France Presse.
"FMI va participa la acest program, cu conditia ca masurile consacrate relaxarii datoriei sa il faca sustenabil", a explicat Thomsen dupa reuniunea maraton a ministrilor de finante din zona euro la Bruxelles.
Ministrii de finante din zona euro au convenit, miercuri dimineata, asupra unei serii de "masuri progresive" pentru a relaxa datoria Greciei, o conditie ceruta de FMI in schimbul sprijinului sau, mai noteaza AFP.
"Eurogrupul a convenit astazi asupra unui pachet de masuri privind datoria, care vor fi puse in aplicare progresiv", a anuntat presedintele sau, Jeroen Dijsselbloem, dupa aceasta reuniune cruciala ce a durat aproape unsprezece ore la Bruxelles.