Magnatul cimentului din Nigeria, cel mai bogat om al Africii, vrea să investească până la 50 de miliarde de dolari în SUA şi Europa
Averi, dolari
Cel mai bogat om din Africa, Aliko Dangote, intenţionează să investească 20-50 de miliarde de dolari în Statele Unite şi Europa, până în 2025, în industrii precum energia regenerabilă şi petrochimie, relatează Bloomberg, preluat de News.ro.
Magnatul cimentului, în vârstă de 60 de ani, vrea să se extindă pentru prima oară în cele două regiuni din 2020, după finalizarea unor proiecte agricole de aproape 5 miliarde de dolari şi a unei rafinării de 11 miliarde de dolari în ţara sa de origine, Nigeria, a arătat Dangote într-un interviu acordat în această lună pentru Bloomberg Markets Magazine.
”Începând din 2020, 60% din investiţiile viitoare vor fi în afara Africii, pentru a avea un echilibru”, a spus Dangote, a cărui avere se ridică la 11,6 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg al miliardarilor.
Investiţiile majore ale Dangote Group vor fi în SUA şi Europa, a arătat miliardarul.
“Cred că energia regenerabilă este calea de urmat, viitorul. Ne uităm la petrochimie, dar putem investi şi în alte companii”, a spus el.
Dangote şi-a diversificat rapid afacerile în ultimii cinci ani, atât geografic cât şi în noi industrii. El a extins Dangote Cement, care formează 80% din averea sa, în nouă ţări africane, pe lângă Nigeria.
În 2015, Dangote a început construcţia unei rafinării cu o capacitate de 650.000 de barili pe zi lângă Lagos, principalul centru comercial al Nigeriei, şi construieşte conducte de gaz către acest oraş dn regiunea petrolieră a Nigeriei, împreună cu fondurile americane Carlyle Group şi Blackstone Group.
Magnatul a spus în iulie că va investi 4,6 miliarde de dolari în următorii trei ani în prooducţia de zahăr, orez şi lactate.
Un alt domeniu interesant pentru Dangote este cel al telecomunicaţiilor.
Mai multe despre:
#investitii#cei mai bogati oameni din lume
Pe acelasi subiect: