Lupta pentru petrol. Rebelii au ajuns la Tripoli. Ce spune Obama si cum sunt influentate bursele
Regimul lui Muammar Ghaddafi isi traieste probabil ultimele clipe. Dupa 42 de ani de dictatura si sase luni de razboi civil, colonelul si sustinatorii sai mai controleaza doar 10% din capitala. Rebelii, in schimb, par stapani pe situatie si in Tripoli, si in restul tarii, gratie sprijinului intensiv oferit de coalitia occidentala.
Comentariile jurnalistilor de la fata locului
"Nu cred ca vreunul dintre rebelii care au inceput azi dimineata inca o zi de lupta a crezut ca va trai asa ceva: a fost nevoie de numai o zi ca sa ocupe Piata Verde. Doamne, Dumnezeule, ce vor mai petrece!" a comentat Alex Crawford, corespondent SKY News
Situatia ramane insa mai mult decat volatila.
"Se trag multe focuri de arma, rebelii cred ca sunt lunetisti pe acoperisuri. De aceea am fost si noi siliti sa ne retragem aici. Situatia ramane foarte tensionata. Unii au inceput deja sa sarbatoreasca si trag focuri de arma in aer, insa rebelii raman precauti pentru ca nu sunt siguri de unde vin unele impuscaturi. Multi alearga sa se puna la adapost. Important este ca rebelii sunt acum in Piata Verde si in capitala Tripoli se face Istorie: fieful lui Ghaddafi este luat in stapanire de rebeli", a spus la randul ei Sara Sidner, corespondent CNN.
Ziaristii straini din Tripoli se simt prinsi intre ciocan si nicovala.
"Hotelul nostru si imprejurimile fac parte dintr-o "zona fierbinte", pe care rebelii n-o controleaza inca si se asteapta la rezistenta cand se vor apropia. Chiar in fata hotelului au avut loc aseara schimburi feroce de focuri, au explodat si grenade care au trimis unda de soc pe holurile hotelului si in camere. Dupa ce rebelii i-au transmis directorului hotelului ca vor veni sa atace hotelul, in doar cateva minute, toti oficialii regimului - care ne foloseau pe noi / ziaristii straini/ drept scuturi au disparut din hotel", a povestit Matthew Chance, corespondent CNN.
In timp ce doi dintre fiii sai au ajuns deja in mainile rebelilor, Ghaddafi, baricadat se pare in resedinta sa Bab Al-Azizya, lanseaza mesaje audio sfidatoare: "Mergeti la Tripoli si aparati orasul, curatati-l de tradatorii de pe strazi!"
In timp ce la televiziunea nationala, stirile sunt prezentate cu arma in mana: "Cu acest pistol, fie va omor, fie voi lupta pana la moarte. Oricum ar fi, nu veti captura televiziunea libiana. Nu veti controla nici canalul Jamahiriah, canalul Shababyah, Tripoli sau toata Libia", a avertizat o prezentatoare.
Libia este in razboi civil de sase luni. O coalitie NATO sub mandat ONU li s-a alaturat rebelilor in martie, considerand ca Muammar Ghaddafi trebuie impiedicat sa-si masacreze poporul. Astazi, Africa de Sud a dezmintit zvonurile ca ar fi trimis mai multe avioane la Tripoli, pentru evacuarea familiei Ghadafi si a camarilei colonelului.
Reactia burselor
Vestea ca deznodamantul e aproape a antrenat o ieftinire substantiala a petrolului, cu 3 dolari pe baril, iar indicii bursieri au inceput sa urce, in speranta ca livrarile de titei vor fi reluate in curand.
Ce spune Obama
Liderul libian, Muammar Ghaddafi, trebuie sa recunoasca faptul ca nu mai controleaza Libia si trebuie sa renunte la putere, a declarat presedintele american, Barack Obama, citat de CNN
El a afirmat ca "viitorul Libiei se afla acum in mainile poporului libian", iar Statele Unite vor continua sa coopereze cu Consiliul National de Tranzitie. "Vom insista in continuare ca drepturile de baza ale poporului libian sa fie respectate. Si vom colabora in continuare cu aliatii si partenerii nostri din comunitatea internationala, pentru a proteja poporul Libiei si a sustine o tranzitie pasnica spre democratie", a afirmat Barack Obama.
Internetul, restabilit la Tripoli pentru prima data in sase luni
Conexiunea la Internet era din nou disponibila pentru public la Tripoli, pentru prima data de la inceputul insurgentei in Libia, la jumatatea lui februarie, au anuntat locuitorii capitalei in noaptea de duminica spre luni.
Doi locuitori din doua cartiere diferite situate in apropiere de centrul capitalei au confirmat ca Internetul este din nou disponibil.
Citeste si