Summitul pentru desemnarea șefilor instituțiilor UE, suspendat după o noapte albă de discuții. Cine sunt favoriții
Summitul liderilor europeni de la Bruxelles asupra numirilor pentru posturile-cheie din UE a fost suspendat şi va fi reluat marţi, la ora 11:00 (09:00 GMT), a anunţat luni pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, relatează AFP.
După o noapte albă de discuţii, acestea nu s-au încheiat cu un acord privind împărţirea principalelor posturi de conducere în instituţiile europene, deşi unii diplomaţi se arătau optimişti cu privire la un posibil compromis prin care olandezul Frans Timmermans (S&D) ar urma să preia preşedinţia Comisiei Europene, Manfred Weber (PPE) pe cea a Parlamentului European, şefia diplomaţiei europene ar reveni liberalilor pentru daneza Margrethe Vestager sau belgianul Charles Michel, iar bulgăroaica Kristalina Gheorghieva (PPE) ar prelua preşedinţia Consiliului European, aceasta din urmă fiind însă infirmată de premierul bulgar Boiko Borisov.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a criticat sever acest impas. ''Am terminat astăzi cu un eşec, este o imagine foarte rea atât pentru Consiliu, cât şi pentru Europa'', a spus el în faţa presei. ''Este clar că acest eşec este rezultatul unor ambiţii personale'', a adăugat el, potrivit Agerpres.
La rândul ei, cancelarul german Angela Merkel a spus că speră totuşi să se ajungă la un compromis. Discuţiile sunt ''complicate'', dar ''sper că, cu bunăvoinţă, un compromis va fi realizabil'', a declarat Merkel.
Şi premierul olandez Mark Rutte a descris discuţiile drept ''incredibil de complicate''.
Până la reluarea summitului marţi dimineaţă, vor continua consultările între lideri.
Compromisul pentru numirea lui Timmermans la şefia executivului comunitar a apărut în urma tratativelor purtate de Franţa, Germania, Spania şi Olanda în marja summitului G20 care s-a desfăşurat la Osaka, deşi această propunere este contestată atât de unii populari europeni, cât şi de către ţările central-europene din Grupul de la Vişegrad, în special Polonia şi Ungaria.
'Frans Timmermans nu este un candidat al compromisului. Frans Timmermans este evident un candidat care divizează Europa şi cu siguranţă că el nu înţelege Europa Centrală'', a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki.
Mai multe despre:
#Frans Timmermans#Comisia Europeana
Pe acelasi subiect: