Investitorii au uitat de Grecia. Iranul arunca o alta bomba cu ceas, care ameninta economia lumii
Preturile in urcare la petrol au inlocuit Grecia ca sursa de ingrijorare pentru investitori, potrivit grupului HSBC, care avertizeaza ca o mentinere a trendului de crestere ar putea deraia recuperarea economica fragila din tarile dezvoltate si ar putea genera inflatie in statele emergente, scrie Mediafax.
In ultimele zile, preturile la petrol au atins noi recorduri in lire sterline si euro, in principal din cauza crizei din Iran, si se apropie de maximul de 147 dolari pe baril inregistrat in 2008, potrivit CNBC.
Sanctiunile impotriva Iranului au condus deja la declinul ofertei de pe piata, alimentand majorarea pretului, a spus economistul sef al HSBC, Stephen King. Exista si alte elemente, legate de Iran, care cauzeaza ingrijorare, a adaugat el.
"A dezvoltat Iranul capacitati nucleare, va exista un razboi cu Israelul, sau cu SUA, si, intr-un act de razbunare, va bloca Iranul stramtoarea Hormuz?", a intrebat King.
Majorarea pretului petrolului nu este doar rezultatul tensiunilor geopolitice, a spus bancherul.
O alta cauza ar fi masurile neconventionale adoptate de bancile centrale, prin care sunt introduse lichiditati masive in sistemul financiar.
Perioada de timp in care cotatiile vor ramane la un nivel ridicat depinde de situatia din Orientul Mijlociu, iar preturile ar putea ajunge si la 150-200 de dolari pe baril, a adaugat economistul.
Pe acelasi subiect: