Intalnire cruciala pentru evolutia pretului petrolului. Tarile OPEC incep discutiile pentru reducerea productiei, dar vin cu viziuni diferite
Ministrii Petrolului din statele OPEC au inceput o reuniune informala la ora 07.00 GMT la hotelul Vienna Park Hyatt, in avanpremiera reuniunii lor oficiale care va incepe la ora 09.00 GMT la sediul OPEC.
"Vom ajunge la un acord astazi", a declarat un delegat irakian la intrarea in hotelul unde are loc reuniunea informala. "Sunt optimist", a declarat la randul sau ministrul iranian al Petrolului, Bijan Zanganeh, adaugand ca nu a fost formulata nicio solicitare pentru ca Iranul sa isi reduca productia.
In urma cu doua luni, la Alger, ministrii OPEC au cazut de acord, in principiu, asupra unei reduceri a productiei cartelului pana la 32,5 - 33 milioane barili pe zi, de la 33,64 milioane barili pe zi in prezent, pentru a sprijini pretul in scadere al petrolului.
OPEC a precizat atunci ca Iranul, Libia si Nigeria nu vor fi obligate sa isi reduca productia deoarece industria lor petroliera a fost afectata de tensiuni interne si sanctiuni internationale. Acest acord preliminar este considerat o victorie pentru Iran avand in vedere ca autoritatile de la Teheran vor sa isi majoreze productia pentru a recupera cota de piata pierduta in urma sanctiunilor occidentale, cota ocupata de rivalul Arabia Saudita.
Cu toate acestea, potrivit unor surse citate de Reuters, in ultimele saptamani Arabia Saudita si-a modificat pozitia si se ofera sa isi reduca productia cu doar 500.000 de barili pe zi, ceea ce inseamna ca Iranul va trebui sa isi limiteze productia la 3,8 milioane barili pe zi. In replica, sursele sustin ca marti Iranul a trimis o scrisoare membrilor OPEC in are cere ca Arabia Saudita sa isi reduca productia cu un milion de barili pe zi, mai mult decat sunt dispuse autoritatile de la Riad.
De asemenea, Irakul face si el presiuni pentru a-si majora productia sustinand ca are nevoie de fonduri pentru a lupta cu militantii din Statul Islamic. Impreuna Iranul si Irakul produc putin peste opt milioane de barili pe zi, fiind devansati de cel mai influent membru al OPEC, Arabia Saudita care produce 10,5 milioane barili pe zi.
Analistii de la Goldman Sachs au estimat ca daca OPEC va reusi sa ajunga la un acord privind reducerea productiei sale pana la 32,5 milioane de barili pe zi, de la 33,82 milioane barili pe zi in octombrie, pretul la titei ar putea ajunge la 50 de dolari per baril. In schimb, unii analisti, inclusiv cei de la Morgan Stanley si Macquarie, au avertizat ca pretul la petrol va inregistra o corectie severa daca OPEC nu va reusi sa ajunga la un acord de limitare a productiei, fiind posibil sa coboare pana la 35 de dolari per baril.