Industria energetică mondială riscă să dispară din cauza încălzirii globale. Preţurile gazelor naturale s-au prăbuşit pe fondul celei mai calde ierni din istorie
Gaze naturale, gazoduct
Înainte de epidemia de coronavirus, industria energetică mondială se confrunta cu o altă ameninţare: cea mai caldă iarnă din istorie, transmite Bloomberg.
Iarna din Rusia a fost atât de temperată încât a fost nevoie ca zăpada să fie adusă cu camionul în Moscova pentru sărbătorile de Anul Nou.
În Japonia, concursurile de ski au fost anulate, iar organizatorii Festivalului zăpezii din Sapporo au fost nevoiţi să împrumute zăpadă, potrivit Agerpres.
Pentru piaţa mondială a energiei este vorba de un dezastru, iar, pe măsură temperaturile continuă să crească, producătorii de energie, traderii şi guvernele se vor confrunta cu o problemă care va dura mult după ce efectele epidemiei de coronavirus vor dispărea.
Industria energiei se bazează pe temperaturile scăzute din emisfera nordică pentru creşterea cererii de petrol şi gaze care să încălzească locuinţele şi spaţiile de lucru în cele mai avansate economii ale lumii.
Pentru activiştii de mediu există o anumită ironie în faptul că pieţele energetice suferă de pe urma încălzirii globale provocată de combustibilii fosili. Arderea de gaze naturale, petrol şi alţi combustibili pentru a încălzi locuinţele şi spaţiile de lucru sunt responsabile pentru 12% din emisiile de gaze cu efect de seră considerate vinovate pentru încălzirea globală.
Gary Ross, fondatorul firmei de consultanţă PIRA Energy, susţine că în luna ianuarie temperaturile ridicate au provocat o diminuare cu aproximativ 800.000 de barili pe zi a cererii mondiale de petrol. Este o cantitate echivalentă cu întregul consum al Turciei. Piaţa gazelor naturale a suferit o pierdere similară.
"Supraoferta continuă, iar iarna nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor până acum", avertizează Ron Ozer, director de investiţii la fondul speculativ Statar Capital LLC.
Luna trecută a fost cea mai caldă lună ianuarie înregistrată vreodată în Europa. Serviciul Copernicus privind schimbările climatice susţine că temperaturile la suprafaţă au fost cu 3,1 grade Celsius peste medie.
Regiunea Europei de Nord a resimţit acest lucru în mod deosebit, în condiţiile în care în unele zone din Norvegia şi până în Rusia temperaturile au fost cu şase grade peste media înregistrată în 1981-2010 în lunile ianuarie. Temperaturile din Tokyo au atins pragul îngheţului abia în data de 6 februarie, cel mai târziu până acum.
Preţurile la gaze naturale s-au prăbuşit la nivel global pe măsură ce temperaturile ridicate au redus nevoie de încălzire. Cotaţiile futures în SUA sunt la cel mai scăzut nivel pentru acest an de după 1990. De asemenea, pe piaţa din Asia, preţurile spot la gaze naturale lichefiate au atins un minim istoric pe măsură ce cererea primilor trei importatori mondiali (Japonia, Coreea de Sud şi China) s-a redus.
Nu doar pieţele au de suferit de pe urma acestor evoluţii, ci şi finanţele guvernelor. De exemplu, Rusia se bazează pe veniturile companiilor de petrol şi gaze pentru aproximativ 40% din veniturile sale la buget.
Exporturile de petrol s-au menţinut, însă exporturile de gaze sunt în scădere. Serghei Kapitonov, analist la firma rusă Skolkovo Energy Center, estimează că exporturile Gazprom spre Europa şi Turcia au scăzut cu 25% în luna ianuarie a acestui an faţă de aceiaşi lună a anului trecut. În consecinţă, acţiunile Gazprom au scăzut cu 11% de la începutul anului.
Vremea neobişnuit de caldă din timpul iernii nu putea veni într-un moment mai nefavorabil pentru piaţa gazelor din SUA, care se confruntă deja cu o superofertă. Companiile americane care extrag petrol din şist au înregistrat o creştere fără precedent a producţiei de gaze naturale în ultimii doi ani astfel încât uneori sunt nevoite să plătească pentru a scăpa de gazele naturale.
Europa şi Asia trebuiau să devină pieţe importante pentru exporturile americane de gaze însă evoluţiile meteo au schimbat acest lucru.
"Este o situaţie nefericită că producem toate aceste gaze lichefiate care nu valorează prea mult la nivel mondial". susţine Corey Grindal, vicepreşedinte la Cheniere Energy Inc.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS