Hollande face primul pas in razboiul cu Merkel: Franta nu va ratifica pactul fiscal al UE in forma actuala
Franta nu va ratifica pactul de disciplina fiscala al UE in forma actuala si cere amendamente care sa introduca "angajamente ambitioase" pentru sustinerea cresterii economice, a declarat joi noul ministru francez al Finantelor, Pierre Moscovici, citat de Reuters, scrie Mediafax.
"Am spus ca tratatul nu va fi ratificat in forma actuala. Suntem hotarati in aceasta privinta", a afirmat oficialul la postul BFM TV.
Francois Hollande a fost investit marti in functia de presedinte al Frantei, primul politician de stanga ajuns in aceasta pozitie in ultimii 17 ani.
Moscovici face parte dintr-un guvern care inclina spre stanga si a fost precedat la Finante de Francois Baroin, venit din aripa conservatoare a scenei politice franceze.
Noul executiv de la Paris este un sustinator al disciplinei fiscale serioase, insa vrea de asemenea o strategie puternica pentru sustinerea cresterii economice in Europa, a spus Moscovici.
Renegocierea tratatului fiscal al UE, semnat in Luna martie de 25 de state membre si sustinut de fostul presedinte francez Nicolas Sarkozy si de cancelarul german Angela Merkel, a fost una dintre temele cheie promovate de Hollande in timpul campaniei electorale.
Noul presedinte a discutat chestiunea cu Angela Merkel "la cateva ore dupa ceremonia de investire", care a avut loc marti, a afirmat Moscovici.
"Pactul trebuie amendat cu angajamente privind cresterea economica, iar cand spun asta ma refer la o strategie ambitioasa de crestere. Suntem cu totii foarte pro-europeni. Francois Hollande este foarte european, premierul Jean-Marc Ayrault este foarte european, eu sunt foarte european, si spunem ca trebuie sa impingem Europa pe o noua directie, fara a ne dezice de responsabilitatea bugetara. Pentru noi, disciplina fiscala si cresterea economica nu sunt in opozitie", a aratat el.
Moscovici a adaugat ca Merkel si Hollande au discutat mai multe variante privind promovarea cresterii economice, inclusiv cresterea gradului de utilizare a fondurilor structurale UE si a finantarii de la Banca Europeana pentru Investitii, si folosirea de asa-numite "obligatiuni de proiect", prin care UE ar imprumuta bani pentru finantarea proiectelor care sustin cresterea economica.
Mai multe despre:
#Francois Hollande#Angela Merkel#criza datoriilor din zona euro#pact fiscal european#zona euro
Pe acelasi subiect: