Masura propusa de Marea Britanie care ar putea starni revolta elenilor. De ce sunt in pericol vacantele englezilor in Grecia
David Cameron, prim-ministrul Marii Britanii, ia in calcul inchiderea granitele tarii ca raspuns la posibilul aflux de greci ce ar putea spune adio tarii lor din cauza problemelor economice. "Voi face tot ce-mi sta in putinta ca sa apar Regatul de migratia grecilor", a spus seful cabinetului britanic, informeaza The Telegraph.
David Cameron da astfel semnalul ca este pregatit sa incalce obligatiile britanice din tratatele UE si sa impuna controale stricte la frontiera elenilor, in cazul in care Grecia ar fi exclusa din zona euro, relateaza The Guardian in editia electronica.
"As fi pregatit sa fac orice este nevoie ca tara sa fie in siguranta, ca sistemul bancar sa fie stabil si ca economia sa fie puternica. Asta este cea mai importanta datorie ca prim ministru”, a declarat David Cameron, in fata membrilor unei Comisii din Camera Comunelor.
“Daca sunt tensiuni prea mari, este posibil sa restrictionezi fluxul migrator. Evident, speram ca acest lucru sa nu se intample. Trebuie sa planuiesti, trebuie sa fii pregatit de orice, avand in vedere cata incertitudine este in lume”, a adaugat Cameron.
Premierul britanic a facut aceste declaratii dupa ce Theresa May, politician conservator, a fost acuzata de incitare la tensiuni rasiste si chiar de faptul ca pune in pericol vacantele englezilor in Grecia, in cadrul unui interviu acordat publicatiei Daily Telegraph. May a vorbit despre masuri urgente de control al imigratiei in cazul unui esec al euro.
Nick Clegg, vicepremierul Marii Britanii, nu pare a fi insa intru totul de acord cu pozitia adoptata de Cameron, detasandu-se usor. Acesta a spus ca guvernul doar “monitorizeaza situatia”.
“Evident ca avem planuri de urgenta pentru orice eventualitate – acesta este decizia corecta in cazul oricarui guvern”, a spus Clegg.
Una dintre cele mai inversunate critici a venit de la politicianul britanic, Denis MacShane: “Sigur, interzicem accesul grecilor in tara, iar elenii vor interzice accesul englezilor in Grecia – este un mod grozav de a incepe vacanta”.
In ultimele saptamani, multi greci au transferat bani din bancile grecesti in institutiile bancare britanice pentru a-si minimaliza pierderile. Iar semnele cum ca un mare numar de greci cauta sa-si urmeze banii in cazul in care economia de la Atena ar pica, nu au intarziat sa apara, sustin englezii.