UE, in cea mai grava criza de la conceperea sa: terapie soc sau prelungirea suferintei. Atena, intre ramanerea la euro si revenirea la drahma. Cat de legal este GREXIT
Votul negativ dat duminica de greci acordului cu creditorii internationali aduce in discutie eventualitatea iesirii Greciei din zona euro, un scenariu pe care creatorii monedei comune europene nu si l-au imaginat vreodata, subliniaza agentiile AFP si EFE.
"Exista argumente pro si contra legalitatii unui Grexit", au declarat pentru EFE surse comunitare, ce mentioneaza ca o asemenea posibilitate nu este prevazuta in tratatele europene, dar acestea nici nu prevad explicit ca apartenenta unei tari la zona euro este ireversibila, desi proiectul monedei comune este precizat in tratate ca fiind unul ireversibil.
Posibilitatea unei excluderi din zona euro nu este prevazuta nici macar in situatia in care impotriva uneia dintre tari au fost instituite sanctiuni pentru deficit excesiv.
In practica, daca o tara din zona euro, intrata in incapacitate de plata, ramane fara acoperirea BCE, cum s-ar putea intampla cu Grecia, atunci aceasta ar fi obligata sa introduca in circulatie temporar sau definitiv o moneda nationala, pentru a-si salva sistemul bancar. Dar nici aici nu exista prevederi legale legate de modalitatile de actiune si nici cu privire la drepturile si obligatiile reciproce dintre aceasta tara si ceilalti membri ai zonei euro.
Guvernul grec, prin vocea ministrului sau de finante Yanis Varufakis, a promis ca va folosi toate caile legale pentru a evita parasirea zonei euro, inclusiv actiuni la Curtea de Justitie a UE.
Pe de alta parte, in timp ce premierul grec, Alexis Tsipras, considera referendumul de duminica drept un mijloc de a obtine mai multa forta de negociere in fata creditorilor internationali, multi oficiali europeni afirma ca votul pentru NU echivaleaza cu iesirea din clubul monedei unice.
Chiar daca alegatorii greci nu au luat in seama aceasta amenintare cand au votat, ea a devenit acum o tema principala de dezbatere pentru UE, ce trece odata cu acest referendum prin cea mai severa criza de la crearea sa si care este agravata in plus de diviziunile interne.
"Multi au mizat pe rationalitatea procesului si au luat dorintele lor drept realitati", sperand ca in final grecii vor vota DA, declara pentru AFP Nicolas Veron, economist la Bruegel, potrivit Agerpres.
In opinia sa, pentru a evita o catastrofa financiara ce ar impinge si mai puternic Grecia catre iesirea din zona euro, statele Eurogrupului vor mai da o sansa negocierilor cu Atena, desi, intr-o prima reactie dupa aflarea rezultatelor referendumului, vicecancelarul german, Sigmar Gabriel, a apreciat ca astfel de negocieri au devenit acum "greu de imaginat".
"Dar aceasta chiar va fi ultima sansa si mai ramane foarte putin timp" pentru a o valorifica, anticipeaza expertul citat.
In schimb, altii considera ca UE trebuie sa se pregateasca pentru revenirea Greciei la drahma.
"De ce sa continuam sa procedam ca si cand nu s-ar intampla nimic si sa pierdem vremea in timp ce exista riscul unui dezastru social?", se intreaba Pieter Cleppe, expert la centrul de analiza Open Europe.
Exista in plus si guverne, mai ales in partea de nord a blocului comunitar, cum ar fi cele din statele baltice si Finlanda, care cred ca zona euro va functiona mai bine fara Grecia, subliniaza economista franceza Anne-Laure Delatte, adaugand ca aceeasi presiune vine si din partea populatiei unor tari, cum este cazul electoratului conservator german, care nu mai vrea sa contribuie la imprumuturile acordate Greciei.
Totusi, in sprijinul evitarii pe cat posibil a iesirii Greciei din zona euro vin si argumente ce tin de incertitudinea asupra implicatiilor economice si geopolitice ale unui Grexit, precum si presiunea SUA, "care doresc sa se evite cu orice pret o noua criza financiara", mai remarca Anne-Laure Delatte.
In plus, acceptarea unui Grexit va da apa la moara euroscepticilor, precum Marine Le Pen si Nigel Farage, care au vazut deja in rezultatul referendumului grec o victorie in fata "dictatelor europene".
Totusi, "cosmarul arhitectilor monedei euro, acela ca o tara ar putea parasi acest club, pare acum un scenariu realist", a scris duminica pe Twitter unul dintre reprezentantii nucleului dur al adversarilor ramanerii Greciei in zona euro, ministrul slovac de finante, Peter Kazimir.
Insa "liderii europeni nu vor dori sa deschida Cutia Pandorei", apreciaza Pascal Delwit, profesor de stiinte politice la Universitatea libera din Bruxelles. "Odata ce s-a creat un precedent, nu se mai poate spune 'niciodata' (...) si riscul este sa pierdem si firava crestere economica pe care o vedem de cateva luni", adauga acesta, avertizand totusi ca o astfel de opinie reprezinta "un punct de vedere rationa"', iar criza greaca nu i-a lasat impresia ca ratiunea prevaleaza de fiecare data.
Rusia: Grexitul, o terapie soc pentru UE
Prin votul impotriva propunerilor creditorilor internationali, Grecia a facut la referendumul de duminica "un pas catre iesirea din zona euro", a declarat viceministrul rus al economiei, Aleksei Lihacev, estimand totodata ca inca este prea devreme sa ne dam seama daca guvernul de la Atena "va merge pana la capat" pentru renuntarea la moneda comuna, relateaza TASS.
"O eventuala iesire a Greciei din zona euro ar fi un fel de terapie de soc pentru Uniunea Europeana", a adaugat oficialul rus, care se asteapta de asemenea ca moneda euro sa se devalorizeze in raport cu dolarul american in zilele urmatoare, insa nu in mod semnificativ.
"Daca UE trage concluziile corecte (...), se va ajunge la o anumita asanare bugetara in zona euro, iar moneda comuna va urca din nou", apreciaza Lihacev.
Totusi, in cazul iesirii Greciei din zona euro, si alte tari ar putea sa-i urmeze exemplul, fapt care ar antrena "consecinte ireparabile pentru UE (...) si pentru euro", mai estimeaza oficialul rus, care crede ca un astfel de scenariu "este putin probabil, dar teoretic posibil".
La randul sau, Konstantin Kossatcev, presedintele Comisiei pentru Afaceri Externe in Consiliul Federatiei (camera superioara a parlamentului rus), considera ca rezultatul referendumului din Grecia reconfirma increderea semnificativa de care se bucura guvernul condus de Alexis Tsipras si in acelasi timp consolideaza pozitia Greciei la negocierile cu UE.
"Este putin probabil sa se ajunga la o situatie de haos necontrolabil, nimeni nu are nevoie de asa ceva (...), dar Tsipras se va simti mai sigur pe el la negocierile cu creditorii europeni", a mai spus Kossatcev, potrivit agentiei RIA-Novosti.