Gigant industrial, prezent și în România, acuzat de complicitate la crime împotriva umanitații. Ar fi finanțat organizația teroristă ISIS, în Siria
Fabrica Lafarge din Siria
Producătorul francez de ciment Lafarge a fost pus joi sub acuzare, în calitate de persoană juridică, pentru "complicitate la crime împotriva umanităţii", pe fondul suspiciunilor că a subvenţionat, indirect, grupurile armate din Siria pentru a menţine deschisă o fabrică de ciment de acolo, au declarat pentru AFP surse judiciare, scrie Agerpres.
După ce a fost audiat joi de cei trei judecători care se ocupă de această anchetă, societatea Lafarge SA, acţionarul majoritar la filială siriană Lafarge Cement Syria, a fost pusă sub acuzare şi pentru "finanţarea unei organizaţii teroriste" şi "punerea în pericol a vieţii salariaţilor" uzinei de la Jalabiya (nordul Siriei).
Sursa judiciară a mai informat că Lafarge a fost plasat sub control judiciar, incluzând o cauţiune de 30 de milioane de euro.
Grupul francez Lafarge, care în 2015 a fuzionat cu rivalul Holcim, este bănuit că în perioada 2011-2015 a plătit sume în valoare totală de 13 milioane de euro grupurilor armate din Siria, în special grupării Statul Islamic, pentru a putea menţine în funcţiune fabrica sa de la Jalabiya.
În luna iunie 2017, parchetul din Paris a deschis o anchetă pentru finanţarea unei organizaţii teroriste şi o alta pentru punerea în pericol a vieţii salariaţilor. Opt foşti manageri de la Lafarge, inclusiv Bruno Lafont, fostul director general de la Lafarge în perioada 2007 - 2015, au fost inculpaţi deja în acest dosar.
În România, Lafarge produce, de peste 15 ani, materiale de construcţii şi activează în sectorul de ciment, agregate şi betoane cu 40 de amplasamente industriale, unde operează peste 1.000 de angajaţi sau colaboratori.
Pe acelasi subiect: