Germania, tara care a profitat puternic de pe urma crizei din Grecia: cum a facut economii de 100 mld. euro, de peste 3% din PIB. Nemtii, mai bogati ca niciodata
Germania, tara care a avut o atitudine dura fata de Grecia, a profitat puternic de pe urma crizei economice si financiare elene, potrivit studiului Institutului Leibnitz de cercetari economice, citat de AFP.
Germania a putut realiza, de la inceputul crizei elene, in 2010, economii bugetare de aproximativ 100 miliarde de euro, ceea ce inseamna mai mult de 3% din PIB al tarii.
"Aceste economii depasesc costurile generate de criza si aceasta chiar daca Grecia nu-si ramburseaza in intregime datoria", scriu economistii de la Leibnitz.
"Germania a profitat deci, in toate cazurile, de criza din Grecia", adauga expertii.
Germania a adoptat un ton foarte ferm in criza greaca, insistand asupra masurilor de austeritate in pofida asfixierii economiei elene. Ea a fost acuzata de unii economisti si responsabili politici de a-si fi impus "diktatul" la negocierile dintre Grecia si creditorii sai internationali ce au loc de la mijlocul lunii iulie in vederea unui al treilea program de asistenta financiara, noteaza AFP.
De asemenea, Berlinul s-a opus vehement stergerii partiale a datoriei Greciei, in timp ce majoritatea economistilor si unele institutii financiare internationale precum FMI au estimat ca statul elen are nevoie de o diminuare a poverii acesteia.