Germania ramane cea mai puternica economie a Europei. Fitch a mentinut ratingul maxim. Increderea investitorilor, insa, scade
Fitch Ratings a confirmat marti ratingul maxim "AAA" al Germaniei, cu perspectiva stabila, dar a avertizat ca cea mai mare economie a Europei se confrunta cu riscuri din cauza crizei datoriilor din zona euro, scrie Reuters. Cu toate acestea, increderea investitorilor in economia Germaniei a scazut in septembrie la cel mai redus nivel din ultimii doi ani si jumatate, in conditiile in care criza datoriilor din zona euro si incetinirea activitatilor la nivel mondial umbresc perspectivele de dezvoltare.
Pentru asigurarea stabilitatii economiei germane este necesara o solutie a crizei datoriilor suverane care a obligat tari puternic indatorate din zona euro, Grecia, Irlanda si Portugalia, sa ceara sprijin international.
"Riscurile efectelor negative ale crizei datoriilor suverane in Germania raman ridicate", a declarat Maria Malas Mroueh, analist al Fitch.
Ea a facut referire la orientarea catre exporturi a economiei germane si la expunerile sectorului bancar la statele indatorate de la periferia zonei euro.
La confirmarea ratingului, Fitch a mentionat revenirea puternica a economiei germane in 2010, cand a avut un avans de 3,5%, scaderea ratei somajului si investitiile mari.
Au aparut insa ingrijorari legate de cresterea economica viitoare, din cauza incetinirii activitatilor in strainatate.
Cresterea PIB-ului german a incetinit la numai 0,1% in trimestrul al doilea, iar analistii sunt ingrijorati in special in privinta exportului si a reticentei populatiei de a face cheltuieli de consum.
Increderea investitorilor in economia Germaniei a scazut la minimul ultimilor doi ani si jumatate
Indicele privind asteptarile investitorilor si analistilor calculat de institutul german de cercetari ZEW, care anticipeaza evolutiile pe termen de sase luni, a scazut la -43,3 puncte, de la 37,6 puncte in august. Analistii anticipau ca indicele va cobori la -45 puncte.
Comisia Europeana a revizuit saptamana trecuta in scadere prognozele privind cresterea economica a zonei euro in semestrul al doilea, avertizand ca ar putea ajunge la stagnare la sfarsitul anului.
Banca centrala a Germaniei, Bundesbank, anticipeaza insa o crestere economica "solida" a Germaniei in trimestrul al treilea. Banca a reiterat luna trecuta prognoza unui avans de circa 3% al PIB in acest an.
Pe acelasi subiect: