Bundesbank a repatriat anul trecut 210 tone de aur depozitate peste hotare. Povestea rezervei Germaniei, a doua cea mai mare din lume
Bundesbank a repatriat anul trecut peste 200 de tone de aur din rezervele sale detinute peste hotare, informeaza Reuters.
Banca Centrala a Germaniei a repatriat mai exact aproximativ 110 tone de aur de la Paris si putin sub 100 de tone de aur de la New York. In urma acestor transferuri, 40% din rezervele de aur ale Germaniei sunt detinute la Frankfurt, o cantitate comparabila fiind in depozitele cladirii Federal Reserve din New York.
"Cu aproximativ 1.403 tone de aur, Frankfurt-ul este de la finele anului trecut cea mai mare locatie de stocare a noastra, devansand New York-ul", a declarat Carl-Ludwig Thiele, membru in boardul Bundesbank.
In urma crizei datoriilor din zona euro, o mare parte din populatia Germaniei si-a exprimat dorinta ca un procent mai mare din rezerva de 3.381 de tone de aur sa fie stocata acasa, iar unii au ridicat semne de intrebare cu privire la existenta acestor rezerve.
In replica, Bundesbank a publicat o lista detaliata cu locatia, numarul de inventar, greutatea si puritatea fiecarui lingou pe care-l are.
In urmatorii cinci ani, Bundesbank intentioneaza sa repatrieze alte 307 de tone din rezervele sale de aur, astfel ca in 2020 mai mult de jumatate din aurul Germaniei va fi stocat in interiorul granitelor tarii, aproximativ o treime la Federal Reserve si restul de 13% la Bank of England.
In schimb, Bundesbank nu va mai depozita aur la Banca Centrala a Frantei.
Pastrarea peste hotare a rezervei de aur a Germaniei este o mostenire a sistemului Bretton Woods, din Al Doilea Razboi Mondial. Pe langa rezervele stocate in SUA, alte aproximativ 400 de tone de aur din rezerva Germaniei sunt stocate la Bank of England. Londra si New York-ul sunt principalele centre pentru tranzactiile cu aur precum si doua centre valutare globale, iar in situatii de criza aurul de aici poate fi convertit in lire sterline sau dolari.
Rezerva de aur a Germaniei, evaluata la aproximativ 130 de miliarde dolari, este a doua din lume ca marime, dupa cea a SUA.
Potrivit datelor Consiliului Mondial al Aurului, rezerva de aur a Germaniei este de aproape doua ori mai mare decat cea a Chinei.
In prezent, aurul este un activ atractiv din cauza volatilitatii crescute inregistrata in ultimele saptamani pe pietele bursiere. Statutul de valoare de refugiu al aurului este unul recunoscut, iar in perioade dificile investitorii se indreapta spre el.