Fost secretar al Trezoreriei SUA: "Scenariul Lehman Brothers se poate repeta"
Bursa din New York. Sursa foto: Mediafax
Fostul secretar al Trezoreriei SUA, Henry Paulson, crede ca factorii care au contribuit la instalarea crizei financiare in urma cu cinci ani inca exista, iar o repetare a scenariului este destul de posibila.
Aflat la un eveniment alaturi de alti bancheri si economisti, Henry Paulson a declarat ca, in opinia sa, este posibil sa vedem o revenire a crizei, relateaza Bloomberg.
Fost secretar al Trezoreriei in timpul mandatului presedintelui George W. Bush, Paulson a revenit in atentia publicului pentru rolul cheie pe care l-a jucat in eforturile de salvare a sistemului financiar, dupa falimentul Lehman Brothers, din 15 septembrie 2008. Paulson a fost acuzat la vremea respectiva ca s-a concentrat prea mult pe nevoile Wall Street-ului, in detrimentul celor ale oamenilor de rand. Acesta a fost prezent la The Economic Club, din New York, care numara mai multi directori executivi de pe Wall Street si titani ai fondurilor de garantare.
Intrebat daca acum ar schimba ceva in modul de abordare, fostul secretar a raspuns ca “aproape fiecare greseala a fost o problema de comunicare”, adaugand ca ii pare rau ca populatia nu intelege ca ce a facut “nu a fost pentru Wall Street, ci pentru ei”.
Paulson a identificat trei motive pentru care crede ca o noua criza financiara este foarte posibila:
- Fannie Mae si Freddie Mac, gigantii ipotecari pe care administratia Bush a fost nevoita sa ii nationalizeze, raman in mainile guvernului. Si, pentru ca se dovedesc profitabili pentru moment, este dificil din punct de vedere politic sa li se reduca importanta. 90% dintre imprumuturile ipotecare sunt garantate de stat.
- Problemele sistemului bancar nu au fost inca rezolvate. Trebuie depuse mai multe eforturi pentru a imbunatati forma actuala a imprumuturilor garantate si ar trebui sa fie o mai mare transparenta pe piata fondurilor mutuale.
- Exista prea multe organisme de reglementare financiara (cinci) care tind sa se angajeze intr-o competitie “disfunctionala”, iar asta “este o mare problema”, considera Paulson.
O alta problema identificata de fostul secretar este ca Trezoreria si Rezerva Federala au ambele mainile legate de catre Congres, asa ca nu pot manageria cum trebuie o eventuala a doua criza. In 2008, sub conducerea sa, Trezoreria si-a folosit fondul de schimb pentru a garanta bunurile de pe piata fondurilor mutuale. Daca nu s-ar fi luat aceasta masura, sistemul financiar ar fi fost si mai mult afectat, insa astazi Trezoreria nu mai are voie sa faca acest lucru.
Intrebat pe cine crede ca ar trebui sa numeasca presedintele Obama la conducerea Rezervei Federale, Paulson a evitat un raspuns concret: “Daca vrea sfatul meu, mi-l va cere. Ceea ce, destul de ciudat, nu s-a intamplat inca”, a spus acesta.
Pe acelasi subiect: