FMI: Grecia va avea nevoie de mai multi bani, iar riscurile reformelor sunt ridicate
FMI a avertizat vineri ca riscurile legate de planul de reforme din Grecia sunt ridicate, iar tarile europene vor fi nevoite sa acorde statului elen noi fonduri si reduceri ale datoriilor, relateaza Capital.gr, citat de Mediafax.
"Programul evolueaza in directia buna, dar dificultatile sunt enorme. Respectarea la timp a angajamentelor europene pentru reducerea datoriilor si finantarea Greciei sunt esentiale pentru succesul programului de reforma", se arata intr-un raport publicat vineri de FMI.
La inceputul acestei saptamani, FMI a aprobat furnizarea unei transe de finantare de 3,2 miliarde de euro Greciei, dupa ce guvernul a adoptat noi reduceri ale cheltuielilor bugetare, a obtinut imbunatatirea termenilor de finantare din partea statelor europene si a efectuat o rascumparare de obligatiuni.
FMI estimeaza ca Grecia va avea nevoie de fonduri suplimentare de pana la 9,5 miliarde de euro, pentru perioada 2015-2016, si considera ca exista sanse bune ca europenii sa acorde finantarea, daca tara va aplica masurile prevazute in actualul program de imprumut.
Pe acelasi subiect: