Exodul după Brexit. Gigantul Unilever anunță oficial că renunță la cartierul general de la Londra și va rămâne doar cu sediul central din Rotterdam
Sediul Unilever din Rotterdam
Grupul anglo-olandez Unilever, a treia cea mai mare companie britanică, a anunţat joi că sediul său social va fi transferat de la Londra la Rotterdam (Olanda), informează AFP, potrivit Agerpres.
Unilever, producătorul săpunului Dove şi al supelor Knorr, s-a declarat în repetate rânduri în favoarea modificării structurii sale duale, conform căreia în prezent compania are un cartier general în Marea Britanie şi un altul în Olanda.
Într-un comunicat de presă difuzat joi, Unilever a precizat că va renunţa la cartierul său general de la Londra, urmând ca Rotterdam să devină singurul său sediu social.
Compania a precizat, însă, că cei aproximativ 7.300 de angajaţi ai săi din Marea Britanie nu vor fi afectaţi de această decizie, iar acţiunile Unilever vor continua să fie listate la bursele de la Londra, Amsterdam şi New York.
În paralel, Unilever a anunţat restructurarea operaţiunilor în trei divizii, urmând ca produsele de înfrumuseţare şi îngrijire personală, precum şi produsele destinate locuinţei, să aibă sediul la Londra, iar divizia pentru produse alimentare să aibă sediul la Rotterdam.
Unilever a apreciat că această mutare a cartierului general, alături de alte modificări structurale, va da naştere unei "companii mai simple, mai agile şi mai concentrate".
Unilever are 169.000 de angajaţi, dintre care 7.300 în Marea Britanie şi 3.100 în Olanda. Alegerea Olandei pentru sediul general al companiei va da naştere la dezbateri cu privire la impactul Brexitului asupra economiei britanice.
Pe acelasi subiect: