Exercitiu de imaginatie: in ce situatie s-ar fi aflat acum Grecia daca nu ar fi adoptat moneda europeana
Sa presupunem ca statul elen nu ar fi adoptat moneda europeana. Ar fi avut acum o situatie economica la fel de precara sau nu? Este exercitiul de imaginatie pe care il fac cei de la The Economist. Tot ei spun ca este greu de dat un raspuns la aceasta intrebare. Autoritatile s-au imprumutat in ultima decada in conditii extrem de avantajoase. Iar totul a contribuit la acumularea unor datorii imense care au devenit nesustenabile atunci cand piata financiara mondiala a dat primele semne de slabiciune.
Evident, intrarea Greciei in zona euro a presupus indeplinirea unor conditii stricte si o reformare completa a sistemului intern, insa aceasta tranzitie nu a transformat statul elen intr-o tara similara Germaniei. In schimb, cadrul institutional al Greciei este intr-o forma mult mai buna acum decat daca nu ar fi intrat in zona euro.
Ca membru, Grecia a renuntat la independenta monetara. Cum bine se vede, Banca Centrala Europeana (BCE) a incercat in anii trecuti sa puna la punct o uniune monetara care sa indeplineasca rigorile Germaniei, dar care era prea ingaduitoare cu situatia economica a Greciei. Pe de alta parte, din '99 pana anul trecut, inflatia statului elen a depasit nivelul de 4% doar de doua ori. In contrast, intre 1980 si 1998, inflatia nu a scazut sub acest nivel. Insa, in patru ani, indicatorul a avut si doua cifre.
In acelasi timp, planul de masuri de austeritate este unul dur, insa este clar ca statul are nevoie de reforme, iar Grecia va depasi aceasta criza cu un sistem de taxare mai extins si mai bine pus la punct. Insa, fara presiunea externa, statul nu ar fi luat aceste masuri.
Mai mult, daca analizam Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor, Danemarca si Marea Britanie stau putin mai bine decat Grecia, insa diferentele nu sunt foarte mari. Analistii spun ca viitorul Greciei ar putea fi mai bun, insa si zona euro trebuie sa reactioneze mai bine la socurile externe. Insa nu construiesti institutii competente peste noapte.
Citeste si