Stanford, un fost finanţist din Texas, a fost condamnat în 2012 de către un juriu din Houston, într-un caz de fraudă în valoare de 7,2 miliarde de dolari, care s-a desfăşurat pe parcursul a două decenii şi care a fost eclipsat numai de schema piramidală derulată de americanul Bernie Madoff.

Elveţia a mai returnat anterior 50 de miliarde de dolari.

Stanford, care execută o pedeapsă de 110 de închisoare, a ascuns milioane de dolari sustraşi de la Stanford International Bank din Antigua la divizia elveţiană a băncii franceze Societe Generale, pe care i-a folosit pentru a finanţa achiziţia unei flote de avioane private şi a unui yacht, potrivit documentelor din instanţă.

”Deblocarea fondurilor a fost posibilă după ce sentinţa împotriva lui Allen Stanford a devenit definitivă”, a explicat Ministerul de Justiţie al Elveţiei, potrivit News.ro.

Societe Generale a contestat ani de zile acuzaţiile că nu şi-a respectat obligaţiile de prevenire a spălării banilor, atunci când a acceptat banii lui Stanford, arată documente din justiţia elveţiană. Un purtător de cuvânt al Societe Generale a refuzat să comenteze.