Egiptul isi schimba capitala. Noul oras va fi ridicat de constructorul celei mai inalte cladiri din lume
Guvernul egiptean a anuntat ca va muta capitala tarii la est de actualul centru administrativ al tarii, Cairo. Ministrul pentru Locuinte Mustafa Madbouly a spus ca proiectul va costa 45 de miliarde de dolari si va dura intre cinci si sapte ani, scrie BBC News.
Motivul pentru care autoritatile de la Cairo au luat aceasta decizie este suprapopularea actualei capitale.
Autoritatile incearca, astfel, sa evite blocarea totala a activitatii in urmatorii 40 de ani, cand este de asteptat ca populatia orasului sa se dubleze.
In prezent, Cairo are o populatie estimata intre 16 si 18 milioane de locuitori.
Parlamentul egiptean, Guvernul si toate institutiile administrative ar urma sa fie mutate in noul oras care va fi “o capitala mondiala”.
Dezvoltatorii sustin ca noul oras – al carui nume nu a fost inca dezvaluit, va avea 2.000 de scoli si colegii si mai mult de 600 de spitale.
Proiectul va crea peste un milion de locuri de munca. Vor fi construiti peste 700 de kilometri patrati de locuinte in care vor putea locui peste 5 milioane de rezidenti.
Noua capitala ar urma sa fie construita undeva de-a lungul coridorului dintre Cairo si Marea Rosie, asigurand legatura cu rutele maritime.
Orasul va fi construit de Capital City Partners, un fond privat de investitii detinut de Mohamed Alabbar, din Emiratele Arabe Unite, fond care a construit si cea mai inalta cladire din lume, Burj Khalifa.
“Este o oportunitate extraordinara sa construim un oras de la zero, tinand cont de nevoile autoritatilor si ale poporului egiptean”, a spus Alabbar, pentru BBC. Omul de afaceri a adaugat ca se vor folosi cele mai avansate tehnici pentru proiectarea orasului care "va alimenta mandria si increderea in sine a egiptenilor."
Desi deocamdata nu se stie numele viitoarei capitale, proiectantii spun ca atunci cand va fi gata va avea marimea orasului Singapore si va fi dotat cu un aeroport mai mare ca Heathrow din Londra. Autoritatile spun ca schimbarea capitalei va duce si la renasterea economiei tarii, care va fi mai bine administrata dintr-un oras modern.
Nu este prima data cand o tara decide sa-si mute capitala dintr-un motiv sau altul. De exemplu, Brazilia si-a schimbat capitala de la Rio de Janeiro la Brasilia, in anii ’50, Pakistanul a inlocuit Karachi cu Islamabadul, in 1959, iar Rusia si-a mutat centrul administrativ de la Sankt Petersburg la Moscova, in 1918.
Pe acelasi subiect: