După China, Trump amenință UE cu taxe vamale: “Este foarte, foarte greu de discutat cu Europa. Ei profită de mulţi ani de pe urma ţării noastre”
Donald Trump
După China, a venit rândul Uniunii Europene să fie ameninţată de preşedintele american Donald Trump cu instituirea unor taxe vamale dacă negocierile comerciale nu vor avansa, conform declaraţiilor sale consemnate de France Presse.
''Este foarte, foarte greu de discutat cu Europa. Ei profită de mulţi ani de pe urma ţării noastre (...) Dacă nu ajungem la un rezultat (privind negocierile comerciale), voi lua măsuri, iar acestea vor fi taxe foarte ridicate pe automobilele lor şi alte produse'', a spus Trump într-un interviu acordat postului CNBC în timpul forumului economic de la Davos.
''Aş vrea să aştept să termin cu China. Nu aş vrea să mă ocup de China şi de Europa în acelaşi timp'', a adăugat el, referindu-se la acordul comercial recent încheiat între SUA şi China, scrie Agerpres.
''Dacă nu putem să facem un acord comercial (cu UE), va trebui să punem o taxă de 25% asupra maşinilor lor'', a insistat Trump într-un alt interviu, acordat postului Fox News.
El a anunţat de asemenea că SUA sunt dispuse să discute despre o reformă ''foarte spectaculoasă'' a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Această organizaţie este criticată de Washington pentru tratamentul comercial favorabil puterilor emergente, în special China, în timp ce europenii sunt foarte ataşaţi cadrului multilateral oferit de OMC.
De cealaltă parte, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, apreciază că finalizarea unui acord comercial între SUA şi UE este posibilă în ''câteva săptămâni''.
''Pe ansamblu, am avut o conversaţie foarte bună'' cu preşedintele american Donald Trump, a spus Von der Leyen în faţa presei la forumul de la Davos. ''Prevedem că vom avea în câteva săptămâni un acord pe care-l vom putea semna împreună'', a asigurat ea, precizând că o astfel de înţelegere va acoperi atât comerţul cât şi sectoarele tehnologic şi energetic.
''Nu este o idee bună să ne angajăm în diferende comerciale luni la rând şi ne-am aşezat amândoi împreună pentru a negocia şi a găsi soluţii'', a continuat şefa Executivului comunitar.
Ursula von der Leyen a mai spus în faţa presei că ''indiferent care ar fi subiectele negociate, va exista o nouă abordare'' faţă de cea practicată de predecesorul ei, Jean-Claude Juncker.
Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a legat ameninţarea la adresa europenilor privind instituirea de taxe vamale nu de un acord comercial, ci de taxarea sectorului digital, un subiect foarte conflictual între SUA şi unele ţări europene, mai ales Franţa, care pentru anul în curs a acceptat să suspende perceperea unei asemenea taxe. Mai recent, Austria şi Italia au introdus la rândul lor la nivel naţional taxe în acest sector. Ministrul britanic de finanţe, Sajid Javid, a anunţat la Davos că guvernul de la Londra doreşte ca până în aprilie să adopte propria taxă asupra sectorului digital.
Pe acelasi subiect: