După China, tensiunile comerciale escaladează și între SUA și Europa. UE ameninţă că va reacţiona la tarifele vamale suplimentare impuse de SUA
"Nu am primit un răspuns pozitiv" la propunerea de soluţionare amiabilă, a declarat Malmstrom la finalul unei reuniuni cu miniştrii Comerţului din UE, scrie Agerpres.
Noile tarife suplimentare ar urma să intre în vigoare încă de luna aceasta, a mai spus Malmstrom. Dacă acest lucru se va întâmpla, UE va reacţiona la fel în 2020, atunci când OMC va anunţa o decizie în dosarul care priveşte disputa dintre UE şi SUA pe tema subvenţiilor acordate de Washington pentru constructorul aeronautic american Boeing Co.
"Analizăm toate domeniile în care am putea reacţiona dar atât timp cât tarifele vamale americane nu intră în vigoare dăm prioritate unei soluţii negociate", a declarat Cecilia Malmstrom într-o conferinţă de presă. "Există întotdeauna riscul ca situaţia să escaladeze", a mai spus Malmstrom, adăugând că decizia OMC cu privire la subvenţiile acordate Airbus "ar putea fi anunţată mâine".
Uniunea Europeană şi SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Airbus şi Boeing. Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că ambele părţi au acordat subvenţii în valoare de miliarde de dolari celor doi producători de avioane, în idee de a-i ajuta să dobândească un avantaj pe piaţă, şi le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenţii, în caz contrar urmând să le sancţioneze.
Potrivit unor surse citate de Bloomberg, OMC urmează să permită SUA să impună tarife vamale suplimentare pentru bunuri din Uniunea Europeană cu o valoare comercială anuală de aproximativ 8 miliarde dolari. Tarifele ce vor fi impuse de Washington vor viza avioanele Airbus şi componentele pentru aeronave de la fabricile, precum şi o serie de bunuri cum ar fi vinul, brânza, şi produse de lux din întreaga UE.