Deciziile Fed vor mentine dolarul slab, dar leul va avea de castigat
Presedintele Fed, Banca Centrala a SUA, Ben Bernake a tinut ieri prima conferinta de presa din istoria de 97 de ani a institutiei americane. Acesta a sustinut ca economia are nevoie in continuare de sprijin si ca presiunile inflationiste nu pot duce la relaxarea monetara, motiv pentru care Fed va mentine dobanda de referinta aproape de nivelul zero. Analistii spun ca leul va avea de castigat din asta deoarece fondurile financiare vor migra catre tarile cu dobanzi mai mari, cum este si cazul Romaniei. Leul ar putea avea astfel de castigat si se va intari in perioada urmatoare, potrivit analistilor.
Ce efecte are politica Fed pentru evolutia cotatiilor dolarului
Dupa declaratiile sefului Fed, dolarul a scazut ajungand la 1,4850 unitati pentru un euro, de la 1,4644 unitati pentru un euro, la inchiderea sedintei de bursa de marti.
Astfel, moneda americana a atins un minim al ultimilor trei ani fata de un cos de sase valute importante. Mai mult, dolarul este in pericol sa coboare la cel mai redus nivel inregistrat vreodata.
Referitor la aceasta chestiune, Bernanke sustine ca politica Trezoreriei si nu cea a Bancii Centrale Americane a determinat scaderea dolarului.
Seful Fed a mai afirmat ca un dolar puternic este in interesul Statelor Unite si al economiei mondiale.
"E adevarat ca pe intervale scurte de timp dolarul se apreciaza sau dimpotriva, "cade", dar pe termen mediu si lung noi incercam sa facem doua lucruri: sa mentinem un nivel scazut al inflatiei si sa ne asiguram ca economia isi revine pe baze sustenabile. Asta presupune si noi locuri de munca si investitii straine. Aceste lucruri vor ajuta la intarirea dolarului pe termen mediu", a spus Bernanke.
Aproape toate bancile centrale mari au umblat la dobanzile de politica monetara pentru a contracara inflatia, insa Fed refuza pentru moment sa faca asta. Banca centrala americana a mentinut dobanda la 0,25% (minimul istoric) si a anuntat ca va finaliza in iunie programul de achizitii de obligatiuni de 600 de miliarde de dolari, lansat in 2010.
Deoarece actiunile de pe Wall Street au fost cotate in crestere, si dolarul s-a depreciat in urma anuntului Fed. Indicele Dow Jones a avansat cu 0,3%.
Ce efecte vor avea deciziile Fed asupra economiei romanesti?
Dupa ce Rezerva Federala a Statelor Unite a anuntat ca mentine dobanda de politica monetara aproape de nivelul zero (0,25%), leul a castigat teren in fata dolarului american, iar banca centrala a anuntat o referinta de 2,7449 lei/dolar, minimul ultimilor trei ani si patru luni. Un curs mai scazut a fost inregistrat pe 18 decembrie 2008, si anume 2,7040 lei/dolar.
Fed prevede o scadere pe termen mediu a preturilor alimentelor si carburantilor
Referitor la cotatia ridicata a petrolului din ultimul timp, Bernanke sustine ca majorarea preturilor carburantilor si alimentelor va avea un impact inflationist temporar.
"Din punctul nostru de vedere, cresterea pretului benzinei isi gaseste explicatia in raportul dintre cerere si oferta. Cererea e in crestere datorita revenirii rapide a economiilor emergente. De altfel, cea mai mare parte a cererii de petrol din ultima decada a venit din zona economiilor emergente. In privinta ofertei de petrol, orice om care se uita la televizor vede ceea ce se intampla in zonele din Orientul Mijlociu, in Libia. Fed nu are cum sa influenteze pretul benzinei, chiar daca aceste cresteri nu ne convin. In fond, nu putem controla economiile emergente. Pe termen mediu vedem insa o stabilizare a pretului benzinei sau chiar o scadere a acestuia, in functie de cum vor evolua lucrurile in Orientul Mijlociu", a explicat seful Fed.
In ceea ce priveste Romania, analistul Claudiu Cazacu spune ca "pretul petrolului a ramas la niveluri inalte, asta creaza pericole pentru o ascensiune suplimentara a pretului petrolului in aceste conditii."
Bernanke a mai spus ca institutia pe care o conduce va mentine masurile de stimulare economica pana cand redresarea va fi suficient de robusta pentru a rezista inaspririi politicii monetare.
Totodata, seful Fed anticipeaza o inflatie mai ridicata si o crestere economica mai lenta pentru Statele Unite in acest an, scrie Bloomberg. Potrivit fostului profesor de la Princeton, preturile vor continua sa creasca pe parcursul anului pana la 2,1%-2,8%, iar apoi se vor modera.
In ianuarie, Fed anticipa o inflatie de 1,3%-1,7%.
"Inflatia s-a accelerat in ultimele cateva luni, dar asteptarile referitoare la cresterea preturilor pe termen lung nu s-au modificat", se arata intr-un comunicat al Fed.
Institutia a redus si prognoza de crestere economica, de la 3,4%-3,9% la 3,1%-3,3%.
In ceea ce priveste 2012, Banca Centrala a SUA se asteapta la un avans economic de 3,5%-4,2%, apropiat de intervalul anticipat la inceputul acestui an.
In decembrie 2008, Fed a redus dobanda de politica monetara aproape de nivelul zero, iar ulterior a cumparat obligatiuni pe termen lung de 1.400 de miliarde de dolari, pentru a sustine redresarea economica.
Anul trecut, Rezerva Federala a Statelor Unite (Fed) a lansat un nou program de achizitie de obligatiuni, de 600 de miliarde de dolari.