David Cameron: UE, pregatita sa inaspreasca sanctiunile impotriva Rusiei. Ce domenii sunt vizate
Uniunea Europeana este pregatita sa adopte noi sanctiuni impotriva Rusiei, care ar putea viza in special tehnologiile ce pot fi folosite in scopuri militare, a declarat luni premierul britanic, David Cameron, citat de AFP.
In urma prabusirii avionului MH17 joi in Ucraina, Marea Britanie, Franta si Germania au avertizat ca noi sanctiuni ar putea fi adoptate marti, la Bruxelles, de ministrii Afacerilor Externe, daca presedintele Vladimir Putin nu obtine de la separatistii prorusi din Ucraina un acces "liber si total" la locul catastrofei.
"UE va fi pregatita sa ia masuri suplimentare, in noi domenii, in special cel al bunurilor industriale sofisticate, ce pot avea o dubla intrebuintare, mai ales in scopuri de aparare", a declarat David Cameron, pentru Sky News.
Premierul britanic a discutat duminica cu cancelarul german, Angela Merkel, si cu presedintele francez, Francois Hollande.
Zece britanici figureaza printre cele 298 de victime ale zborului MH17 Amsterdam-Kuala Lumpur, doborat probabil de o racheta, lansata dintr-o zona controlata de rebelii sustinuti de Rusia, potrivit Statelor Unite.
"Statele UE trebuie sa arate o reala determinare si o adevarata solidaritate pentru a trimite acest mesj Rusiei", a declarat David Cameron, care a discutat duminica si cu presedintele rus, Vladimir Putin.
Europenii au impus deja sanctiuni Rusiei dupa anexarea Crimeei in martie. UE a stabilit o lista cu 72 de persoane vizate de o interdictie de a patrunde pe teritoriul european si de blocarea averilor.
Uniunea a mai facut un pas vineri, extinzand baza juridica ce permite inscrierea mai multor entitati pe lista.
Europenii sunt divizati privind amploarea si severitatea sanctiunilor, in masura in care anumite state membre, precum Italia si Germania, au relatii economice foarte stranse cu Moscova.
"Toata lumea poate vedea ca daca le dai separatistilor sisteme de armament avansate, poate duce la o catastrofa precum cea care s-a produs", a adaugat Cameron.
Vicepremierul britanic Nick Clegg a apreciat la randul sau ca este vremea sa se treaca la sanctiuni economice de anvergura in anumite sectoare, o etapa cunoscuta la Bruxelles drept "faza trei".
"Credem ca a venit momentul sa inasprim sanctiunile si exact asta vom incerca sa obtinem la reuniunile UE de saptamana aceasta", a precizat el.
La randul sau, premierul canadian Stephen Harper a spus: Canada, Statele Unite si UE vor impune noi sanctiuni Rusiei, ca urmare a doborarii avionului malaysian in estul Ucrainei, citat de AFP.
"Guvernul Canadei va impune noi sanctiuni impotriva unei game largi de entitati din toate sectoarele industriale ruse", a declarat Harper.
"Sanctiunile vor fi implementate in coordonare cu partenerii si aliatii nostri", a adaugat premierul canadian.