Cum vad germanii Romania de astazi
Presa germana comenteaza pe larg situatia din Romania, insistand asupra coruptiei clasei politice, a dezamagirii cetatenilor si a masurilor de austeritate dure luate de Guvernul Boc. "Romania nu este deloc intr-o situatie de invidiat", relateaza Deutsche Welle, in pagina sa electronica.
"Romania nu este deloc intr-o situatie de invidiat. Criza economica, iarna extrema si incapacitatea politicienilor de a ajunge la un consens democratic pun la grea incercare tara", apreciaza Sueddeutsche Zeitung intr-un comentariu intitulat "Incremenire la Bucuresti", noteaza Mediafax.
O dovada a dezamagirii cetatenilor este si regresul demografic, in ultimii zece ani populatia Romaniei ajungand de la 21,6 milioane la doar 19 milioane de locuitori, una din consecinte fiind emigrarea masiva.
Cotidianul din Munchen enumera, de asemenea, cauzele care genereaza actuala stare de spirit din Romania si anume reformele economice atat de necesare dar care inca se lasa asteptate, esecul reformei in domeniul sanatatii, carentele sistemului judiciar. "Problema principala o constituie insa sistemul politic", adauga Sueddeutsche Zeitung.
"Niciunul dintre marile partide, nici conservatorii aflati la guvernare si nici social-democratii sau liberalii din opozitie" nu ofera impulsuri de innoire de care tara are nevoie. Tot astfel, lipsesc oamenii politici care sa fie "mai presus de galceava cotidiana si luptele pentru influenta, functii si avantaje financiare".
Frankfurter Allgemeine Zeitung considera, de asemenea, ca demisia premierului Emil Boc este o "consecinta a protestelor din ultima vreme fata de politica de austeriate a Guvernului. Inainte de toate, insa, demisia este o victorie a vechii garzi a partidului de guvernamant, neepurata de personaje corupte". Cotidianul german pledeaza pentru continuarea cursului de reforme promovat de guvernul Boc. "Romania nu are nevoie de nimic mai mult decat de o continuitate politica. Dar tocmai aceasta este din nou in pericol", adauga publicatia.
Taz din Berlin constata, la randul sau, ca "politica dura de economii a dus la o scadere a increderii in democratie" si ca "Romania nu este un caz singular". In Romania, noteaza cotidianul berlinez, "lipsa de incredere a oamenilor in aparatul de stat, in partide si democratie, in general, a atins un nivel record".
In timp ce revista Der Spiegel prezinta un portret al premierului desemnat, Mihai Razvan Ungureanu, la Viena, Die Presse, avertizeaza ca "actuala criza de la Bucuresti ar putea avea urmari si pentru presedintele Traian Basescu, a carui popularitate este in scadere".
Acelasi cotidian vienez publica in editia sa online un interviu cu liderul PSD, Victor Ponta, care pledeaza pentru un "guvern de tehnocrati" capabil sa "asigure stabilitatea politica a tarii" si pentru organizarea de alegeri anticipate in iunie. "Si noi vrem sa mentinem cursul de austeritate, dar nu vrem doar sa facem economii, ci si sa impulsionam cresterea economica", a declarat Ponta.