Cum isi vor reveni gigantii Toyota, Toshiba sau Sony dupa cutremur? Cat de afectata a fost economia Japoniei
Devoratoare de energie electrica si extrem de tehnologizata, Japonia este lovita din toate partile. In plin doliu, se confrunta cu o criza economica fata de care recesiunea mondiala paleste. Exact ca in vreme de razboi, bietii oameni stau la cozi pentru orice, de la alimente la carburanti, sunt sfatuiti sa foloseasca la minimum transporturile si reteaua electrica.
Previzibil, se intreaba ce se va alege de slujbele lor, daca a treia economie a lumii se va bloca de tot. Ca sa mai calmeze pietele financiare, Banca Japoniei a apelat la o infuzie de capital fara precedent de 184 de miliarde de dolari.
Situatia este pur si simplu dramatica pentru muritorii de rand. In jur de doua milioane de case din nord-estul Japoniei nu au apa sau electricitate de 4 zile. In restul tarii, de astazi au intrat in vigoare primele restrictii in privinta consumului casnic si industrial.
Deocamdata sunt minime, pentru ca oficialii se tem ca efectele ar putea fi mai rele decat cutremurul in sine.
Conditiile sunt cumplite, marturisesc inclusiv romanii care traiesc acolo. Unii dintre ei se gandesc serios sa fuga.
"Curentul se intrerupe intre 3 si 8 ore pe zi, partea de est este catastrofala... Oamenii sunt disperati. Din cauza ca drumurile sunt blocate, nu se poate ajunge la ei cu ajutoare. Lumea isi face provizii de mancare uscata, e prima oara cand ii vad ca isi cumpara paine", spune o romanca stabilita in Japonia.
"Cutremurul ne-a lovit tocmai cand economia dadea semne de insanatosire. Nu putem fi siguri, dar cred ca vom avea nevoie de 4 sau 5 ani ca sa ne revenim cu adevarat", explica ingrijorat un tanar japonez.
Si la benzinarii sunt siruri lungi de masini. Un client poate face o singura alimentare pe zi, in limita a 10 litri.
Totodata, calatoria cu metroul din Tokyo, si asa foarte aglomerat, a devenit un test de supravietuire. Evident, printre cele 34 de milioane de suflete, cate numara orasul, sunt mii care provin din regiunile devastate sau au rude acolo.
O picatura, insa, intr-un ocean de disperare. Oricum, viata s-a schimbat in rau si in Capitala, iar acesta pare doar inceputul. Fireste, unda de soc nu putea ocoli bursa. In prima sedinta de dupa cataclism, indicele principal Nikkei, a cazut cu peste 6 procente.
La fel s-a intamplat cu marile companii listate. Actiunile Toshiba au scazut cu 16 procente, Nissan cu 9,5%, Sony cu 9,1 procente, Toyota cu 7,93%. Iar in domeniul asigurarilor se asteapta un adevarat tsunami, avand in vedere pagubele estimate la peste 34 de miliarde de dolari. Pentru ca yenul sa nu se prabuseasca, banca centrala a intervenit prompt.
"Nimeni nu poate sti in acest moment impactul real al cutremurului. Tocmai de aceea, investitorii nu vor sa-si asume niciun risc, investind la bursa", explica Shinichi Ichikawa, economist.
Toyota ar putea produce cu minim 40.000 de vehicule mai putin decat in mod normal, dupa ce a inchis 12 fabrici din Japonia, din cauza efectelor cutremurului de vineri, transmite Bloomberg.
Profitul grupului va scadea cu sase miliarde de yeni (72 de milioane de dolari) pentru fiecare zi de productie pierduta din Japonia, in timp ce Nissan Motor si Honda Motor ar putea inregistra fiecare pierderi zilnice de doua miliarde de yeni, estimeaza Goldman Sachs.
Nissan Motor a suspendat activitatile la patru dintre fabricile sale pana pe 16 martie si la alte doua unitati pana pe 18 martie, dar nu a estimat cu cat va fi redusa productia.
Honda va sista activitatile pana pe 20 martie si anticipeaza ca productia va fi mai redusa cu 16.600 de automobile si 2.000 de vehicule cu doua roti.
Pe acelasi subiect: