Cum arata Wall Street-ul ocupat. Imagini in exclusivitate Ziarul Financiar
![Cum arata Wall Street-ul ocupat. Imagini in exclusivitate Ziarul Financiar](https://assets.protv.ro/assets/incont/2011/11/15/image_galleries/17367/cum-arata-wall-street-ul-ocupat-imagini-in-exclusivitate-ziarul-financiar_size9.jpg)
"Keep moving! Keep moving! You can't stay here!", se adreseaza un politist multimii care se oprise vineri in fata Zuccoti Park, "sediul" miscarii Ocupati Wall Street-ul. Politistii new-yorkezi se pregateau sa "curete" zona de protestatari inca de saptamana trecuta, scrie Ziarul Financiar.
Trotuarul din fata Zuccotti Park, "sediul" central al miscarii Ocupati Wall Street-ul, nu are o lungime mai mare de 25 de metri, dar de-a lungul lui se aflau circa zece politisti care supravegheau orice miscare a protestatarilor. Masinile de politie stateau insirate in spate, de-a lungul strazii.
In interiorul parcului, unde peste o suta de corturi erau asezate pe numai 1.500-2.000 de metri patrati, trecatorii isi croiesc drum destul de greu pe niste alei inguste. Fiecare protestatar incearca sa-si faca auzita vocea cat mai bine, iar pancartele inscriptionate cu diverse mesaje iti sar in ochi fiecare pas.
"Vrem ca si bogatii sa-si plateasca impozitele asa cum face toata lumea. Toti suntem egali si nimeni nu ar trebui sa aiba mai mult decat ceilalti", spune o femeie in timp ce mai multe camere video sunt indreptate asupra ei.
Pe acelasi subiect: