Cum a ajuns Romania spaima Europei. BBC: Englezii se tem ca romanii le vor secatui averile, asa cum facea Dracula cu victimele sale
Romania are parte de o istorie bogata cand vine vorba de a fi prezentata drept “oaia neagra” a Europei. Recentul scandal al carnii de cal care a afectat tara noastra nu face decat sa intareasca aceasta parere: este mai usor de dat vina pe o tara care oricum are o imagine proasta la nivel mondial.
In urma ultimelor evenimente la care Romania a luat parte din boxa acuzatilor, jurnalistii de la BBC au facut o analiza, incercand sa arunce lumina asupra motivului pentru care tara are o imagine atat de nefavorabila in Europa si nu numai.
In momentul izbucnirii scandalului carnii de cal, prezenta Romaniei pe scurta lista a tarilor inculpate a parut aproape fireasca. Pentru cei mai multi, mentionarea tarii noastre evoca imagini cu tigani si carute trase de cai sau magari, intr-un peisaj desprins parca din lumea a treia. Dar aceste acuzatii nu vin decat sa incununeze un lung sir de intamplari nefericite si scandaluri in care Romania a fost implicata.
Printre cele mai recente temeri care planeaza asupra liderilor europeni, si a celor din Marea Britanie in special, se numara posibilitatea cresterii numarului de imigranti romani si bulgari, odata cu ridicarea restrictiilor de pe piata muncii, la 1 ianuarie 2014. Articolele din presa britanica nu au facut decat sa puna si mai multa presiune pe romanii care locuiesc deja in Regat, prin titluri ca: “Sefii mafioti abia asteapta sa invadeze Anglia cu cersetori” sau “Se intrevede o catastrofa in domeniul imigratiei”.
In ultimele doua saptamani, atat premierul Victor Ponta, cat si ambasadorul Romaniei in Marea Britanie, Ion Jinga, au incercat sa mai spele imaginea tarii, insistand asupra punctelor tari ale acesteia si invitandu-i pe straini sa viziteze Bucurestiul sau satele linistite din inima Transilvaniei. Acestia au adaugat ca nivelul locurilor de munca din tara s-a imbunatatit, asa ca romanii vor fi tot mai putin tentati sa paraseasca granitele nationale.
Cu toate astea, argumentele nu au parut suficiente pentru a calma spiritele si imaginatia omologilor de pe Tamisa. Unii diplomati britanici sustin ca, faptul ca s-a format deja o populatie stabila de romani care traiesc in Anglia, nu reprezinta decat un factor de atractie in plus pentru cei care isi doresc sa se mute acolo. In plus, un raport pe migratie estimeaza ca, odata cu ridicarea restrictiilor pe piata muncii, 50.000 de romani vor veni anual in Marea Britanie. Documentul se bazeaza pe evenimentele din 2004, cand Polonia era intr-o situatie asemanatoare cu cea a Romaniei si Bulgariei.
Tara noastra a incercat in ultima perioada sa aduca imbunatatiri la capitoulul imagine, printr-o serie de campanii publicitare si de relatii publice.
In 2011 a fost lansata campania “Why I Love Romania”, bazata pe mai multe postere care promovau personaje importante din istoria tarii, de la tenismanul Ilie Nastase si gimnasta Nadia Comaneci, pana la Nicolae Paulescu, cel care a descoperit insulina.
La inceputul acestui an, agentia de publicitate GMP, in colaborare cu ziarul gandul.info, au lansat campania “Why don’t you come over”, ca raspuns la actiunea mediatizata a britanicilor de a-i face pe romani sa nu le mai viziteze tara. Sloganul era “S-ar putea sa nu ne placa Marea Britanie, dar voi veti iubi Romania”.
“Nu exista o campanie de rebranding. Ar trebui sa fie una, dar nu este, cel putin nu la nivelul la care este nevoie”, spune Ronnie Smith, un consultant in afaceri stabilit in Romania.
Pentru cei mai multi straini, Romania reprezinta putine lucruri, dintre care si mai putine de natura pozitiva. Exista vechile povesti cu teribilul conte Dracula, dictatura comunista, copiii abandonati si orfelinatele, coruptie si discriminare.
“La fel cum, in poveste, Dracula a supt sangele a doua tinere englezoaice, asa sunt si romanii astazi acuzati ca vor fura slujbele britanicilor si le vor secatui averile”, spune James Koranyi, lector la Universitatea din Durham.
“Cand spui cuiva ca te duci in Romania, lumea te priveste cu soc si groaza, ca si cum te-ai duce intr-un loc in care nu exista lege si ordine iar talharii umbla liberi pe strazi”, adauga profesorul.
Cu toate acestea, datele indica altceva. De exemplu, potrivit cifrelor furnizate de ONU, Bucurestiul are una dintre cele mai mici rate a violentei din Europa. Mai mult, sase mii dintre romanii care traiesc in prezent in Marea Britanie sunt tineri care studiaza la cele mai prestigioase universitati din Regat.
O explicatie pentru perceptia nefavorabila ar fi culturile diferite ale celor doua tari, latina versus germanica, insa cei mai multi dintre tinerii stabiliti in strainatate spun ca sunt increzatori in sistemul democratic al Marii Britanii.
Pe acelasi subiect: