Criza isi face drum prin Ungaria. Forintul se prabuseste, datoria publica si costurile de imprumut urca
Banca centrala a Ungariei a tras semnalul de alarma, marti, cand investitorii au inceput sa isi piarda increderea in activele locale. Si asta in contextul in care putini mai au incredere in autoritatile statului de a contracara efectele crizei din zona euro asupra bancilor si datoriilor suverane, scrie Wall Street Journal.
Forintul s-a depreciat, iar bursa din Ungaria a scazut pe masura ce investitorii au renuntat la activele detinute aici, iar datoria publica a ajuns la 82% din PIB.
Guvernul a platit o dobanda de 6,71% pentru a imprumuta 172,5 milioane de dolari pe trei luni.
Economistii isi amintesc si acum momentul zero din 2008, cand Ungaria a fost aproape de colaps si doar ajutorul de urgenta al Fondului Monetar International a reusit sa previna ca aceasta criza sa se raspandeasca in tarile emergente din regiune.
De cand a venit la putere, in primavara lui 2010, guvernul ungar a introdus o serie de taxe pentru a "carpi" bugetul in timp ce economia crestea. Printre acestea se numara faimoasele taxe de criza care preaza impozitarea suplimentara a companiilor din telecom, energie si retail, precum si bancile, nationalizarea sistemului de pensii si inghetarea cursului de schimb pentru creditele in monede straine.
Toate cele trei agentii de rating au retroagradat, vineri, tara, iar datoriile suverane ar putea fi incluse in categoria junk.
Forintul a ajuns la un minim de 317,66 in raport cu euro, luni.
In plus, Ungaria mai are o problema. O mare parte din datoria sa este denominata in monede straine, iar situatia se va agrava daca si costurile acestora cresc.