Perioada de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial a adus cu sine o crestere considerabila in comertul global si, implicit, in fluxul de capital.

Ca intr-un veritabil cerc vicios, globalizarea a creat crestere economica puternica, iar aceasta avea sa stea la randul sau la baza globalizarii. Tarile si-au sacrificat interesul national in favoarea beneficiilor aduse de integrare.

Acest sistem a fost acceptat si imbratisat atata timp cat a adus prosperitate. Dar, pentru multe tari, efectele recentei crize financiare le-au facut sa puna sub semnul intrebarii avantajele economice si monetare ale globalizarii.

Cresterea economica a incetinit si este posibil sa ramana asa pentru o perioada mai lunga de timp. Prin inchiderea propriilor economii si concentrarea pe bucataria interna, unele state cred ca vor putea readuce prosperitatea in casele populatiei.

In aceasta situatie se afla in special tarile emergente, ale caror avantaje venite odata cu participarea la sistemul economic global au inceput acum sa se reduca. Ceea ce ridica ingrijorari ca s-ar putea ajunge ca tocmai ele sa plateasca pentru problemele cu care se confrunta tarile mai dezvoltate.

Intr-o lume conectata din punct de vedere economic, liniile de productie si furnizare pentru bunurile de consum sunt acum mai degraba internationale, decat nationale. Asta le face sa fie mult mai sensibile la costuri, valori monetare si transport, cat si la factorii de clima sau mediu. Economiile nationale si regionale sunt astfel mai vulnerabile in fata presiunii competitiei venite din alte tari, asa ca un sistem mai ermetic pare sa fie in prima faza solutia la problema.

Criza financiara a mai demonstrat ca integrarea reduce eficacitatea politicilor economice nationale, in cazul in care tarile nu se pun de acord sa actioneze la comun. Raspunsul guvernantilor la aceasta situatie a fost initierea unor programe de cheltuieli, dar acestea au incurajat mai degraba importurile, decat cererea de produse locale, angajarile, veniturile sau investitiile.

De asemenea, schimbarile din sistemul de impozitare sunt si ele ineficiente, atata timp cat se aplica in numai o parte din tari, mai noteaza jurnalistii de la Market Watch. Restrictiile comerciale, manipularea monetara, controlul capitalului si legislatia actuala sunt un semnal de retragere a impactului globalizarii si revenirea la autarhie.

In ciuda promisiunilor facute de tarile din grupul G-20, asupra importantei liberului schimb si a evitarii greselilor din anii ’30, restrictiile comerciale sunt tot mai mari. Motivatia din spatele lor este pusa pe seama protejarii industriilor nationale, afacerilor emblematice si avantajului competitiv.

Se implementeaza politici guvernamentale care favorizeaza producatorii locali, se acorda subventii, finantari preferentiale si au loc campanii de incurajare a consumului local. Standarde tot mai mari de mediu si de siguranta sunt folosite pentru a preveni produsele straine sa patrunda in pietele nationale.

In plus, au loc interventii directe, scaderi artificiale ale ratei dobanzilor si incercari de manipulare monetara. Devalorizarea este folosita in special pentru a face exporturile mai competitive, dar reduce in acelasi timp puterea de cumparare a investitorilor straini, aceiasi care pot scoate tarile din datorii.

Din 2008, cresterea in fluctuatia de capital a incetinit semnificativ fata de perioada 1990-2007, in timp ce tarile cu un nivel de indatorare mare nu reusesc sa isi mai tina banii in interiorul granitelor, acestea fiind cel mai afectate.
Ratele mici la dobanzi si monedele slabite din economiile dezvoltate au facut ca banii sa ajunga in tarile emergente, cu dobanzi mai mari si perspective de crestere mai bune.

Fiind volatile, aceasta varsare artificiala de capital pe termen scurt ameninta sa destabilizeze economiile, prin cresterea valorilor monetare si punerea unei presiuni asupra inflatiei. Brazilia, Coreea de Sud si Elvetia si-au dat seama de pericol si au implementat masuri care sa controleze afluxul de capital.

Dupa efectele crizei financiare, tarile dezvoltate au conlucrat ca sa isi intareasca reglementarile asupra institutiilor financiare. Propunerile urmau sa fie adopdate la nivel global, asigurand o consistenta si un teren de joc pe care sa se respecte un set unitar de reguli.

Dar aceste masuri ar putea sa nu fie potrivite pentru tarile cu sisteme economice mai putin dezvoltate. Statele emergente, in special, au protestat, sustinand ca adoptarea acestor propuneri la nivel international le-ar impiedica bancile locale sa furnizeze creditul necesar pentru a spriini economiile nationale. De asemena, le-ar submina pozitia competitiva de pe piata.

Aceste reticente si diferente intre efectele aplicarii unor politici unitare ar putea duce la o reglementare financiara neuniforma, avand ca rezultat un sistem financiar global balcanizat. Toti acesti pasi impiedica libera circulatie a capitalului, unul dintre punctele cheie ale globalizarii.

Autarhia sau economia inchisa este reactia naturala la aceste presiuni, readucand in prim-plan ideea de suveranitate. Daca o tara adopta o asemenea politica, la scurt timp si altele vor fi nevoite sa ii urmeze exemplul, readucandu-ne in timp cu cativa zeci, poate chiar sute de ani. Comertul global are beneficiile sale si o intoarcere la autarhie, printr-o serie de politici care sa favorizeze tarile cu o economie inchisa, ar putea avea importante efecte negative pe termen lung.