Creditorii internationali relaxeaza conditiile de austeritate impuse Ciprului pentru imprumuturi
Statele zonei euro si FMI au acordat Ciprului un an suplimentar pentru indeplinirea tintelor bugetare in cadrul acordului de ajutor financiar extern, cu imprumuturi de 10 miliarde de euro, potrivit unei variante preliminare a acordului, scrie cotidianul Wall Street Journal.
Cipru va trebui sa ajunga la un surplus bugetar primar, excluzand cheltuielile cu serviciul datoriei, de 4% in 2017, fata de tinta anterioara de 2016, intrucat socul cauzat de inchiderea sistemului bancar pentru aproape doua saptamani in martie ameninta sa afecteze grav economia tarii.
Pentru acest an, Cipru estimeaza un deficit bugetar primar de 2,4% din PIB.
"Asezarea finantelor publice pe o cale sustenabila este prioritara pentru stabilizarea economiei si revenirea increderii companiilor, populatiei si investitorilor straini in perspectivele economice pe termen lung ale tarii", se arata in proiectul de acord obtinut de Wall Street Journal.
Cipru si-a asumat o lista lunga de obiective in schimbul imprumuturilor de 10 miliarde de euro, inclusiv reduceri de cheltuieli si majorari de taxe, precum si restructurarea sectorului bancar. Potrivit intelegerii, Cipru a inchis a doua mare banca a tarii, Cyprus Popular Bank (Laiki), si muta activele solide la cea mai mare institutie de credit de pe insula, Bank of Cyprus. Deponentii ar putea pierde 40-60% din sumele mai mari de 100.000 de euro detinute la Bank of Cyprus, in timp ce la Laiki pierderile peste nivelul asigurat s-ar putea situa la 80%.
Acordul cu zona euro si FMI prevede ca Cipru sa adopte masuri de austeritate cu un impact de 351 milioane de euro in acest an, suma echivalenta cu 2,1% din PIB. Printre acestea se numara majorarea taxei pe profit de la 10% la 12,5%, a TVA de la 17% la 18% si cresterea accizelor pe produse din tutun si alcool.