De aceasta data, cei doi candidati s-au duelat pe tema politicii externe, fiecare dintre ei incercand sa demonstreze ca merita sa fie "comandatul suprem" al fortei armate americane. Cu doar doua saptamani ramase pana la alegerile din 6 noiembrie, Barack Obama a fost sigur pe el si a reusit sa isi puna contracandidatul in dificultate.
Milioane de oameni din intreaga lume au urmarit cu sufletul la gura ultima dezbatere dintre cei doi candidati la presedintia Americii. Primul subiect, terorismul. Daca pana acum candidatul republican Mitt Romney a tinut sa il atace pe Barack Obama pentru felul in care a gestionat conflictul din Libia, in care si-au pierdut viata patru oficiali americani, printre care si un ambasador, de aceasta data a tinut sa isi inceapa discursul felicitandu-l pe presedinte pentru reusita de a-l prinde pe Ossama ben Laden.
"Vreau sa il felicit pe presedinte pentru ca a reusit sa il prinda pe Ossama ben Laden. Strategia mea este simpla si directa. Sa merg dupa baietii rai, sa ii omor, sa ii elimin din peisaj", a spus Mitt Romney.
Pe de cealalta parte, presedintele Barack Obama si-a atacat contracandidatul, acuzandu-l ca strategia sa este haotica, iar deciziile...gresite: "De fiecare data cand v-ati exprimat opinia, ati gresit! Ati spus sa intram in Iraq, desi nu aveau arme de distrugere in masa. Ati spus ca ar trebui sa ne mentinem in continuare trupele acolo. Asta inseamna ca nu doar ati gresit, ci ati transmis mesaje confuze atat trupelor, cat si aliatilor nostri".
In ceea ce priveste Siria, ambii candidati au fost de acord ca in conflictul in care si-au pierdut viata nu mai putin de 30.000 de civili, Statele Unite trebuie sa intervina cu precautie. Un subiect care a deschis calea spre urmatoarea tema de discutie ... rolul Americii in lume.
"Cred ca America are responsabilitatea si privilegiul de a apara libertatea si de a promova principiile de pace", a spus Mitt Romney.
In ceea ce priveste implicarea Statelor Unite in eventualitatea unui conflict armat intre Israel si Iran, Barack Obama si-a exprimat raspicat pozitia.
"Daca Israelul va fi atacat, America va sta alaturi de Israel. Atata timp cat eu voi fi presedintele Statelor Unite, Iranul nu va avea arme nucleare. Ceasul ticaie. Daca nu vor indeplini conditiile comunitatii internationale, vom recurge la orice metoda necesara pentru a ne asigura nu detin arme nucleare", a spus Barack Obama.
Ambii candidati au tinut totusi sa precizeze ca un atac al Statelor Unite impotriva Iranului reprezinta ultima solutie.
Probabil cea mai asteptata intrebare a serii a fost cea referitoare la trupele americane din Afghanistan, a caror retragere oficiala a fost stabilita pentru 2014.
"Dupa ce voi fi ales presedinte, ma voi asigura ca trupele noastre se vor intoarce acasa in 2014", a promis Mitt Romney.
Cei doi candidati au discutat si despre folosirea dronelor, despre relatia cu Pakistanul, dar spre final au revenit si la cateva probleme interne cum ar fi problema somajului sau investitiile in educatie.
In ceea ce priveste cel mai mare dusman al Statelor Unite pe viitor, Barack Obama a identificat gruparile teroriste, in timp ce Mitt Romney a nominalizat Iranul, in eventualitatea in care acesta va detine arme nucleare.
Rezultatele detaliate ale ultimului sondaj
48% dintre telespectatorii dezbaterii considera ca Barack Obama a castigat dezbaterea, iar 40% Romney, marja de eroare fiind de plus sau minus 4,5%.
Majoritatea, respectiv 59%, considera ca Barack Obama a fost mai bun decat se asteptau, in timp ce 15% cred ca a fost mai slab, iar 23% ca s-a comportat conform asteptarilor lor.
Romney a depasit asteptarile a 44% dintre telespectatori, in timp ce 26% cred ca acesta a fost mai slab decat se asteptau, iar 26% considera ca s-a comportat conform asteptarilor lor.
Mai sunt 15 zile pana la
alegeri, iar candidatii isi concentreaza eforturile de campanie pe cele cateva state cu populatie mare care vor influenta decisiv rezultatul.
Cifrele finantarii campaniei electorale americane din 2012
Costul alegerilor prezidentiale americane a atins deja 1,6 miliarde de dolari in 2012, o cifra comparabila cu 2008, potrivit AFP, preluata de Mediafax.
Barack Obama si democratii pana in prezent au strans si au cheltuit mai multi bani decat Mitt Romney si republicanii, dar cu sprijinul comitetelor conservatoare independente "SuperPAC" si organizatiilor numite "501(c)4" s-a compensat decalajul.
Sumele de mai jos reflecta fondurile de campanie stranse pana la sfarsitul lui septembrie si depuse pana la 20 octombrie de catre fiecare tabara la Comisia Electorala Federala (FEC).
Sumele stranse de catre candidati:
- Barack Obama: 564 milioane de dolari
- Mitt Romney: 337 milioane de dolari
Sursa: Comisia Electorala Federala, la 30 septembrie 2012.
Sumele cheltuite de catre candidati:
- Barack Obama: 548 milioane de dolari
- Mitt Romney: 298 milioane de dolari
Sursa: Comisia Electorala Federala, la 30 septembrie 2012.
Sumele stranse de catre partide:
- Democrati: 253 milioane de dolari
- Republicani: 331 milioane de dolari
Sursa: Comisia Electorala Federala, la 30 septembrie
Sumele stranse de catre comitetele "SuperPAC":
- Priorities USA Action (Obama): 51 milioane de dolari
- Restore Our Future (Romney): 112 milioane de dolari
Sursa: Center for Responsive Politics, opensecrets.org, la 30 septembrie 2012.
Sumele cheltuite de grupuri independente, la nivel national si local, care includ comitetele "SuperPAC" si organizatiile "501(c)4":
- Aliati democrati: 194 milioane de dolari
- Aliati conservatori: 463 milioane de dolari
Sursa: Center for Responsive Politics, opensecrets.org, la 21 octombrie 2012.
Numarul deplasarilor la receptii de strange de fonduri incepand din mai 2012:
- Barack Obama: 70
- Mitt Romney: 106
Surse: Washington Post, AFP, in perioada 29 mai-21 octombrie 2012.