Comisia Europeana "cheama" Spania si Franta in instanta din cauza taxelor din sectorul telecom. Ungaria risca amenzi drastice
Comisia Europeana vrea sa faca ordine in sectorul telecom. Asa ca a trimis Spania si Franta in instanta pentru ca acestea nu vor sa renunte la taxele impuse operatorilor din domeniu. In plus, suprataxarea companiilor telecom impusa de Ungaria pentru a face rost de bani la buget a dus la deschiderea unei proceduri de infrigement, potrivit unui comunicat al oficialilor de la Bruxelles.
Chiar daca au fost avertizate, autoritatile spaniole si franceze au continuat sa impuna taxe speciale pe profiturile operatorilor, care incalca normele Uniunii Europene. Concret, cele doua au introdus aceste taxe dupa ce a fost interzisa publicitatea platita la canalele publice de televiziune.
Si Spania si Franta au fost avertizate inca din octombrie anul trecut.
In Franta, operatorii trebuiau sa achite 0,9% din veniturile totale care depaseau 5 milioane de euro. In Spania, o taxa similara va aduce la buget 230 de milioane de euro in 2010.
Ungaria risca amenzi
Insa Spania si Franta nu sunt singurele care risca amenzi drastice. Si asta pentru ca oficialii de la Bruxelles au decis sa deschida o procedura de infrigement impotriva Ungariei pentru taxarea profiturilor companiilor telecom.
Ungaria taxeaza suplimentar companiile din sectorul telecomunicatiilor, energie si comert.
Taxa se calculeaza in functie de veniturile anuale ale companiei, iar oficialii estimeaza ca va aduce la buget 582 milioane de euro in urmatorii trei ani.
Companiile din retail vor fi taxate cu 2,5% din veniturile anuale, iar operatorii de telefonie mobila si fixa cu 6,5%. Companiile energetice vor achita la stat 1,05% din veniturile anuale, relateaza AFP.