Comisia Europeană a semnat cu Sanofi-GSK un contract pentru achiziţia unui potenţial vaccin împotriva COVID-19
Vaccin COVID-19, pandemie, coronavirus
Comisia Europeană şi Sanofi-GSK au semnat un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze dintr-un potenţial vaccin al acestora împotriva COVID-19.
Acesta este cel de-al doilea acord de acest fel încheiat de UE, după cel semnat cu AstraZeneca, a anunţat vineri comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.
În schimbul dreptului de achiziţie a acestor doze, Uniunea Europeană va finanţa parţial dezvoltarea vaccinului. Dacă acesta va trece cu succes etapele testelor clinice, ceea ce Sanofi-GSK estimează că s-ar putea întâmpla anul viitor, dozele vor putea fi cumpărate de statele membre pe o bază proporţională în funcţie de populaţia fiecăreia.
Acest nou contract este încheiat în ziua care este termenul limită dat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) membrilor săi pentru a se alătura schemei COVAX, ce are drept obiectiv susţinerea achiziţionării şi distribuirii dozelor pentru imunizarea împotriva COVID-19 în mod echitabil la nivel global.
Comisia Europeană continuă negocierile şi cu alte societăţi farmaceutice pentru achiziţia unor potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19, printre acestea fiind Johnson & Johnson, Curevac, Moderna şi BioNTech.
Pe acelasi subiect: