CNBC: Decizia Fed de a reduce achizitiile de obligatiuni ar putea fi un nou cui in cosciugul aurului
Decizia Rezervei Federale americane de a reduce achizitiile lunare de obligatiuni ar putea fi un nou cui in cosciugul aurului, intrucat atenueaza riscurile de accelerare a inflatiei in SUA, situatie in care metalul pretios este mai putin atractiv pentru investitori, potrivit CNBC.
Fed a redus cu aproape 11,7% programul de achizitii de obligatiuni, de la 85 miliarde dolari la 75 miliarde dolari pe luna, facand primul pas spre renuntarea la pachetul neconventional de stimulare a economiei americane, prin care a introdus lichiditati semnificative in sistemul financiar, cu impact pozitiv asupra pietelor emergente si burselor la nivel global.
Pretul unciei de aur a scazut cu 27% in acest an si ar putea inregistra cea mai slaba evolutie din ultimele doua decenii.
"Ma astept ca aurul sa ramana in continuare sub presiune, intrucat nu pare sa existe motivul de a detine aur ca asigurare impotriva riscului de inflatie", a declarat Daniel Morgan, analist la UBS. El estimeaza o cotatie de 1.200 de dolari pentru o uncie de aur in urmatorii doi ani.
Lichiditatile ridicate introduse de bancile centrale, inclusiv Fed, Banca Angliei sau Banca Japoniei, in sistemul financiar au crescut atractivitatea investitiilor in aur in ultimii ani, urcand pretul pana la 1.900 de dolari pe uncie in 2011.
"Indicatorii economici sugereaza expansiune la nivel global anul urmator, iar aurul nu va avea o evolutie buna intr-un astfel de climat. Ar trebui sa ai banii investiti in alta parte", a spus Morgan.
Pretul aurului se afla joi in urcare cu 0,4% pe piata spot, la 1.221 dolari pe uncie, dupa ce miercuri a coborat cu 1%. O alta piedica in calea aprecierii aurului este intarirea dolarului, a declarat Timothy Riddell, analist la Asia ANZ.
Dolarul a fost printre principalii beneficiari ai deciziei Fed de a reduce achizitiile de obligatiuni. Un indice al monedei americane fata de alte valute a urcat joi cu 0,6%. Dolarul si aurul au de obicei o evolutie opusa. Aurul este cotat in dolari, astfel ca aprecierea monedei americane conduce de obicei la declinul cotatiei aurului.