China avertizeaza in termeni duri Japonia sa nu inceapa un razboi monetar
Gao Xiqing, presedintele celui mai important fond de investitii chinez, avertizeaza Japonia sa nu se foloseasca de vecinii sai ca de un "cos de gunoi", printr-o devalorizare deliberata a yen-ului.
Gao Xiqing impartaseste astfel temerile altor tari, conform carora este posibil sa asistam la inceputul unui razboi monetar, scrie Wall Street Journal.
Intr-un limbaj neobisnuit de violent, seful China Investment Corp. sustine ca guvernul japonez are de gand sa isi mareasca exporturile pe cheltuiala altor tari, prin intermediul unei monede mai slabe. Mai multe acuze asemanatoare au fost aduse guvernului nipon in ultimele zile, inclusiv din partea Statelor Unite.
"Tratarea vecinilor ca pe cosul de gunoi personal si inceperea unui razboi monetar nu este periculos doar pentru cei din jur, ci si pentru voi insiva", a declarat Xiquing la Congresul Popular National din Beijing.