Ceasurile elvetiene de lux nu mai au cautare in Asia. Vanzarile scad pentru prima data in ultimii 10 ani
Rolex
Exporturile de ceasuri elvetiene au scazut in luna iulie pentru a 13-a luna consecutiv, in conditiile in care Hong Kong, in mod traditional cea mai mare piata mondiala pentru ceasurile de lux, a coborat pe locul al doilea dupa SUA, pentru prima data in ultimul deceniu, informeaza Bloomberg, preluat de Agerpres.
Federatia Industriei de Orologerie din Elvetia (FHS) a informat ca luna trecuta valoarea livrarilor de ceasuri (un sinonim pentru exporturi - n.r.) au scazut cu 14% in ritm anual pana la 1,6 miliarde franci (1,7 miliarde dolari). In ceea ce priveste exporturile spre Hong Kong, acestea au scazut cu 33% pana la 175 milioane franci.
Ca urmare a scaderii cererii in Asia, unii producatori elvetieni de ceasuri si-au reorientat atentia spre SUA, care a devansat Hong Kong pentru a deveni cea mai mare piata din lume. Richemont, ale carui ceasuri costa aproximativ 60.000 de dolari in medie, a inaugurat primul sau magazin din New York si in prezent cauta alte locatii.
In schimb, in prima luna dupa ce Marea Britanie a votat pentru iesirea din Uniunea Europeana, exporturile de ceasuri elvetiene in Marea Britanie au crescut cu 13% deoarece deprecierea lirei i-a stimulat pe turisti sa cumpere ceasuri mai ieftine. Directorul Swatch Group AG, Nick Hayek declara luna trecuta ca deprecierea lirei sterline a crescut vanzarile la magazinele companiei.
In luna iulie, Marea Britanie si Italia au fost singurele piete din top 10 care au inregistrat cresteri ale exporturilor de ceasuri elvetiene. Livrarile catre Italia au crescut cu 9,9% luna trecuta ceea ce plaseaza aceasta tara pe locul al treilea, in fata Japoniei.
Hong Kong a fost cea mai importanta piata pentru ceasurile elvetiene incepand din 2008.
Mai multe despre:
#ceasuri elvetiene#branduri de lux
Pe acelasi subiect: